Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Președintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, miercuri seara, la Digi24, că ieșirea nervoasă la adresa jurnaliștilor a deputatului Ben Oni Ardelean este în totală contradicție cu atitudinea PNL față de presă, că i-a solicitat să-și ceară scuze și că, dacă va mai avea o astfel de atitudine, va fi sancționat.
„E un comportament în totală contradicție cu atitudinea noastră față de mass-media. Îl consider un accident. Îl cunosc bine pe Ben Oni Ardelean, întotdeauna a avut o relație bună cu presa. Cred că era supărat din alte motive. L-am sunat imediat să-și ceară scuze imediat jurnaliștilor și a și-a cerut scuze. (…) Plus că i-am atras atenția că e un comportament atipic pentru noi ca partid. În plus, eu o dată accept așa ceva, după urmează sancțiuni”, a spus Ludovic Orban.
Deputatul PNL Ben Oni Ardelean a avut, miercuri, o ieșire nervoasă la adresa jurnaliștilor care voiau să participe la ședința Comisiei de politică externă, numindu-i pe aceștia ”nesimțiți” și ”cu tupeu” și amenințându-i că va cere ridicarea acreditărilor de intrare în Parlament (detalii aici).
Sursa foto: Facebook / Rareș Bogdan
daca mai face o data, faci ca alta data!
Ben-Oni Ardelean:
Guvernul Cioloș a fost un dezastru total pentru România
Mersi pentru video x-link. Am putut sa vad si eu cat il duce capul pe Obi-Wan Kenobi asta. E dus rau, la fel ca tine :))
PNL +PSD = USL daca cumva ati uitat.
Sunteti acelasi kkt.
Acum macar avem pe cine alege …
La urmatoarele alegeri daca se prezinta romanii la vot si voi si prietenii vostii PSD o sa ajungeti sub 15%.
Ooofff, pai se putea la articol despre PNL sa avem primele mesaje venind de la altcineva decat de la postaci??? Mai carati-va, baaaa, chiar 3 la rand, mai rasfirati si voi…
@ gabriela c-tinescu
Ce sa-ti fac, draga, daca dormi in post ?!
Mai degraba „rezolva” problema si fa un efort pt „damage control” si nu te lua de mesager.
BEN -ONI si-a dat „arama pe fata” pt ca vede si el cum e cu presa libera.
Cand draknea isi iesea din fire o data / an, ce scriai ?!
„Duamna” Constantinescu sunteti de la PR de la PNL ?
Cu cat va plateste Sica Mandolina acest autointitulat „lider” al opozitiei ?
@Gabriela Constantinescu,
Stimata doamna, nu toti cei care au ceva cu Orban, zis sica mandolina, sunt postaci. Vedeti, asta e diferenta dintre cei inregimentati politic si cei care simpatizeaza sau nu un partid.
De exemplu, am considerat ca este profund gresita si nesimtita atitudinea lui ghinea (cu g mic), de la USR , pentru ceea ce a facut in ziua motiunii. Lucrul decent pentru el ar fi fost sa se reintoarca acasa, dar obrazul e gros. Vedeti? Astia care nu suntem „postaci”, ne permitem sa criticam si, si.
Prin urmare, cu respect va spun, „lumina” nu vine nici de la USR, nici de la PNL. Va rog eu, daca tot il aveti pe dl. Iohannis, luati exemplul lui de exprimare, nu pe cel al lui sica mandolina. Si aveti, repet, AVETI oameni in PNL de la care puteti prelua discursul, dar este alegerea dvs. si a sustinatorilor PNL daca preiau ceea ce spune un asistat social angajat fictiv la o firma in Targu Mures, sau ceea ce spune Raetchi, Muresan, Citu, pana si Rares Bogdan.
Cat despre noi, astialalti, multumim, am priceput, suntem „hoituri”. Asta e, daca il ascultati pe Ardelean, in loc de Citu, asta e. Sunteti mai aproape de PMP, iertati-ma 😉
Apropos de „raportari”, „raportati hoiturile tuturor”, (hoit = persoana care nu este de acord cu dvs., frumos), aici nu e Facebook 😉 numa zic…
tanti, matale vorbesti despre funie in casa spanzuratului?
macar constientizezi ca reactia ta consolideaza mesajele atacate?
cumva, tinzi sa copiezi comportamentul lui orban!
pentru psd, orban este ”mana cereasca”!
dancilul opozitiei si mai mult decat atat:
https://www.hotnews.ro/stiri-esential-2286216-parchetul-general-ludovic-orban-fost-gasit-nevinovat-cazul-accidentului-din-decembrie-desi-acrosat-minora.htm
Ce nu înțelege panarama asta de X-link, fiind un troll retardat e că specimene ca el și ca ben Oni asta pe care îl promovează el sunt la fel de nocive ca și celelalte lepădături din mafia psd-alde pe care le slujește el, postacul agramat X-link. Dar el e dus pe apa sâmbetei, aia din Moldova, sărmanul.
De ce o dată ? De ce nu de mai multe ori ?
La un adevărat partid democratic din sec. XXI ar trebui să fie “ nicio dată”
Ce zici Sică Mandolină, pui de securist ?
Nesimtirea acestor oameni nu are limite.
o data ne pisam pe tine, apoi te stergi si ne pisam iar pe tine
Aceeasi ciuma,doar ca are alta culoare