Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Premierul Ludovic Orban a declarat, vineri, că deficitul bugetar, de 2,8% din PIB la nouă luni, este în realitate mai mare și a fost mascat prin neplata lucrărilor și întârzierea rambursărilor de TVA.
„Suntem pe un minim istoric de investiții publice din ultimii 10 ani. Cu toate acestea, deficitul bugetar este mare, de 2,8% la nouă luni. Dar în realitate este mascat, pentru că deficitul bugetar este mai mare. A fost susținut pe spinarea mediului de afaceri”, a afirmat Ludovic Orban, vineri, la Topul Național al Firmelor Private din România.
„O șmecherie este întârzierea rambursărilor de TVA. Este probabil de peste 90 de zile întârzierea. Sumele restante se cifrează la cel puțin 5 miliarde. Adică Guvernul a menținut deficitul folosind banii firmelor. O altă șmecherie e neplata lucrărilor atât pe Ministerul Transporturilor, cât și pe Ministerul Lucrărilor Publice. De exemplu, la PNDL sunt lucrări care trebuiau plătite de peste 5 miliarde”, a precizat premierul.
El a anunțat că a luat decizia ca să constitui un consiliu consultativ cu mediul de afaceri care să participe cu adevărat la fundamentarea oricărei decizii la nivel guvernamental.
„Drumul spre iad e pavat cu bune intenții. De multe ori, creșterea salariului minim se întoarce împotriva celor pentru care este prevăzută, pentru că își pierd locul de muncă. Mărirea salariului minim crește cheltuielile pentru fiecare companie, pentru că e o grilă de salarizare în fiecare companie. (…) Sigur că vom crește salariul minim, dar vom face astfel încât să nu creăm o frână sau un handicap pentru mediul de afaceri”, a ținut să menționeze Orban.
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Asta e, Orbane. Deal with it. Stiai ce te paste … Good luck with that.
De mult miroseam porcariile facute de mafia PSD.Au distrus tara prin mite electorale si de clientela.
Necesita eforturi mari sa reparam jaful si deficitul , mult curaj orbane.Continuati mai departe in mod transparent.Romanii de buna credinta sant alaturi de voi.Nu inceta scoaterea cu lichelele din
PSD-iste din institutii !!! Mai tarziu ne ocupam si de incasarea prejudicilor de catre mafioti,inclusiv cu urmarirea penala daca este cazul.