G4Media.ro

Lucrătorii din Poliţia Locală să nu mai fie numiți „polițiști”, cer sindicaliștii…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media.ro

Lucrătorii din Poliţia Locală să nu mai fie numiți „polițiști”, cer sindicaliștii Federației Democratice din Poliţia Română care militează și pentru un proiect de rebranduire a Poliției Române

Fostul comisar-şef şi actual purtător de cuvânt al Federaţiei Sindicatelor Democratice din Poliţia Română, Christian Ciocan, a transmis un comunicat referitor la activitatea de rebranduire a Poliţiei Române, subliniind că există o confuzie în prezent între Poliţia Locală şi Poliţia Naţională.

El a propus şi schimbarea denumirii celor două instituţii, în sensul ca angajaţii uneia din cele două instituţii să nu mai fie numiţi poliţişti. Christian Ciocan a dat ca exemplu Spania, unde poliţia statală se numeşte Guardia Civil iar Poliţia Locală are aceeaşi denumire ca şi în România. Ciocan a arătat că angajaţii Poliţiei Locale nu ar fi absolvenţi ai unor şcoli de profil și că profesia de poliţist local nu e trecută în nomenclatorul profesiilor.

De cealaltă parte, sindicaliștii Meridian (reprezentanți ai polițiștilor locali) resping inițiativa colegilor din MAI. Într-un comunicat transmis de Meridian se menționează că afirmaţiile lui Christian Ciocan „nu au la bază nicio urmă de adevăr”.

„În acest sens trebuie arătat că poliţiştii locali sunt pregătiţi şi trebuie să absolve cursurile efectuate în cadrul instituţiilor de învăţământ ale Ministerului de Interne, conform prevederilor art. 18 din Legea nr. 155/2010, iar profesia de poliţist local este prevăzută în Codul Ocupaţiilor din România, având codul 541201. În aceeaşi ordine de idei, domnul Ciocan încearcă să aducă în atenţie şi faptul că ar exista o confuzie în ceea ce priveşte atribuţiile celor două instituţii, precum şi în rândul uniformelor purtate de către angajaţii acestora. Trebuie subliniat că instituţiile în cauză sunt legiferate şi funcţionează în baza a două acte normative distincte respectiv, Legea nr. 218 din 2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române şi Legea nr. 155/2010 a Poliţiei Locale, unde sunt stabilite şi reglementate în mod clar activitatea acestora. Considerăm că încercarea de a arunca vina pentru situaţia din cadrul Poliţiei Române pe faptul că există o altă instituţie publică cu o denumire similară nu este conformă realităţii, iar problemele din cadrul Poliţiei Române sunt mai mult de natură internă, cele mai importante fiind deficitul acut de personal şi cel de logistică necesară desfăşurării activităţii”, se precizează în comunicatul transmis de sindicatul Meridian din Poliția Locală.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

18 comentarii

  1. Sunt mana in mana toti. O apa si un pamant.

  2. Are dreptate, singura diferență după rebranduirea din gardieni publici în politie locala a fost obligativitatea de a avea diploma de bac. Angatii primăriei care dau amenzi nu pot fi numiți polițiști. Și își mai doresc sa dea amenzi și pt circulația rutiera, nu doar parcări.

  3. Să-i zică miliție.

    • Gardienii se văzură polițiști, învățătorii se văzură profesori, analfabeții se văzură politicieni, fufele se văzură dive, urmează orice absolvent de vreo școală să se fie cadru didactic. Uite așa se înaintează în grad, se duce țara pe râpă, pas cu pas!

  4. Brigazile anti-pătrunjel.
    Trupele aviz-pe-parbriz.

  5. exact ca in poza…stau pă telefoane…vorbesc romantic cu colega poate, poate , o freaca indiferent prin oras…si taie frunze la sefi…😴😴😴😴desfiintati si scoasa pă strazi patrule de jandarmerie cu caini si arme babane care sa poata apara cetateanu…nu mucosi care fac parada modei pă banii fraierilor…🥴🥴🥴🥴🥴

  6. exact ca in poza…stau pă telefoane…vorbesc romantic cu colega poate, poate , o freaca indiferent prin oras…si taie frunze la sefi…😴😴😴😴desfiintati si scoasa pă strazi patrule de jandarmerie cu caini si arme care sa poata apara cetateanu…nu imberbi pă pile care fac parada modei pă banii fraierilor…🥴🥴🥴🥴🥴

  7. Să îi numească pe toți Gașca lui Garcea

  8. Să fie numiți gabori , sunt o rușine niște analfabeți cu masterate in prostie.

  9. Măi măi, făcurăm și noi o școală și trebuie să știe toată lumea. Cum te sapă ai tăi nu te sapă nimeni.
    Puteau să facă treaba asta și fără să-și ridice poalele în cap.

  10. Toată poliția din România e condusă de incompetenți. Corupții și incapabilii trebuie dați afară nu rebrenduiti. Politicienii au făcut legile în așa fel încât un funcționar public să poată fi dat afară…… aproape imposibil.

  11. Cu asta sunt de acord. Nu ai facut scoala de politie. Asa ca sa fie numiti milițieni.

    • Avand in vedere originea cuvantului (polis – cetatea, orasul) sunt mai indreptatiti „localii” sa poarte numele de „politie” decat „statalii”.

  12. Astia au facut scoala de poliție și se numesc polițiști, aia grasi si analfabeți nu dar se numesc polițiști locali, adică au scoala vieții.
    Am întrebat 1000 de români: cine iese la pensie la 45 de ani dintre cele doua categorii apoi se angajează la.locala sau în firme de pază?

  13. Gardienii din penitenciare sunt acum denumiti politisti.

  14. Adevarul e ca politia locala nu este politie. Nici nu prea merita sa fie numiti politisti. le creste increderea prea mult.
    Guardia civil -> garda civila sau mai simplificat: paznici.

  15. Sunteti cunoscatori toti,banuiesc ca stiti toate detaliile operatiunii🤣🤣🤣