Home » Anchete » Lucrări pe mai multe artere majore din București pentru repararea rețelei de apă caldă. Va fi oprită apa caldă timp de o săptămână la peste 390 de blocuri

Lucrări pe mai multe artere majore din București pentru repararea rețelei de apă caldă. Va fi oprită apa caldă timp de o săptămână la peste 390 de blocuri

Lucrări pe mai multe artere majore din București pentru repararea rețelei de apă caldă. Va fi oprită apa caldă timp de o săptămână la peste 390 de blocuri
Ascultă articolul

Compania Municipală Termoenergetica București S.A. anunță că de luni, 16 mai, vor începe lucrări de reparații la rețeaua de apă caldă pe mai multe bulevarde din Sectoarele 1 și 2 ale Capitalei, potrivit unui comunicat al companiei.

De luni încep lucrările în zona Ștefan cel Mare, în perimetrul străzilor Calea Floreasca, Vaporul lui Assan și Pasajul Obor. Pentru efectuarea intervențiilor, va fi oprită furnizarea apei calde de consum pentru nouă puncte termice, respectiv 90 de blocuri și pentru Spitalele Colentina și Matei Balș. Termenul estimat pentru finalizarea lucrărilor este vineri, 20 mai 2022, ora 24.00.

- articolul continuă mai jos -

Tot în Sectorul 2, un alt șantier va fi deschis, luni, pe Șoseaua Mihai Bravu, între Șoseaua Iancului și intersecția de la Bucur Obor, pentru înlocuirea a aproximativ 100 de metri de conductă vechi de peste 50 de ani. Va fi oprită furnizarea apei calde de consum pentru șase puncte termice și șase module termice, ce deservesc 71 blocuri, o industrie și Colegiul Național ”Iulia Hașdeu”. Termenul estimat pentru finalizarea lucrărilor este vineri, 20 mai 2022, ora 24.00.

Și în Sectorul 1 al Capitalei, în perimetrul străzilor Calea Floreasca, Șoseaua Pipera, Bulevardul Nicolae Caramfil, continuă intervențiile pentru remedierea mai multor avarii depistate în continuarea lucrărilor deja efectuate. Furnizarea apei caldă pentru 229 de blocuri va fi sistată până vineri, 20 mai 2022, ora 24.00. (Foto: Radet)

Știri video

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole