Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Ministrul Transporturilor, Lucian Șova, a cărui revocare din funcție propusă de PSD a fost respinsă de către președintele Klaus Iohannis, a declarat miercuri, pentru Capital, că își continuă programul normal și că nu i-a cerut nimeni demisia de la minister. Totodată el a lansat și un atac la adresa Liei Olguța Vasilescu, pe care a acuzat-o că a făcut înțelegeri cu liderul sindicatului de la Metrorex, Ion Rădoi, înainte de a ajunge ministru.
”Nu mi s-a cerut oficial demisia. Demisia poate fi o soluţie, dar oficial nu mi-a cerut-o nimeni. De asemenea, nu mi s-a reproşat activitatea de la minister. Eu îmi continui programul normal. Azi am fost la întâlnirile stabilite, particip la Guvern împreună cu doamna prim-ministru la întâlnirea cu importanţi lideri ai PE în perspectiva preluării de către România a preşedinţiei Consiliului UE. Deocamdată, eu îmi fac treaba aici. Cred că am căzut la mijloc. Știu însă că am deranjat cuiburi de viespi pe care nu le-a deranjat nimeni timp de 20 de ani. Nu sunt fericiţi nici antreprenorii care au de dat bani statului român pentru că am cerut să li se calculeze penalităţi pentru că au întârziat lucrările la autostrăzi, nu şi-au făcut treaba. Niciunul nu e fericit, dar pe şantiere se lucrează. De frică”, a declarat pentru Capital Lucian Șova.
El a subliniat că nu a făcut nici înţelegeri cu nimeni, ”aşa cum au făcut unii cu Ion Rădoi (şeful sindicatului de la Metrorex, n.r.), chiar înainte să ajungă miniştri”.
”Dacă CEX sau preşedintele partidului îmi vor cere public demisia, o voi scrie imediat”, a adăugat Șova.
Citește articolul integral în Capital: EXCLUSIV. Prima reacție a ministrului Transporturilor, Lucian Sova, propus pentru remaniere: Nu mi s-a reproșat nimic
Președintele Klaus Iohannis a anunțat marți că acceptă șase dintre cei opt noi miniștri propuși luni de PSD, dar refuză doi dintre ei – adică portofoliile cele mai importante: Lia Olguța Vasilescu la Ministerul Transporturilor și Ilan Laufer la Ministerul Dezvoltării. De remarcat că președintele l-a acceptat pe Marius Budăi la Ministerul Muncii, ceea ce înseamnă că la acest moment Lia Olguța Vasilescu rămâne fără post în guvern (detalii aici).
Foto: Inquam Photos / Alexandra Pandrea
In ce o priveste pe peremista Obraznicutza,nu este nici o problema-are post,pe cel al Craciunului.Ii ajunge !!
Absurdistanul PSD-ist in toata splendoarea.
Dragnea o propune oficial pe Olguta in locul lui Sova, iar acesta din urma declara senin ca nimeni nu i-a cerut demisia, dar daca i se va cere, el se va conforma imediat.
Domnule Ministru Șova , faptul cå mă adresez dumneavoastră pe această „cale” s-ar putea să vă surprindă , dar , aveți din partea mea totală considerație ptr. poziția demnă și univocă față de „ofertele” perverse ale unui lider pervers (sindicalist/securist/pupicurist de profesie), locotenent(cel puțin) mafiot, „supraviețuitor” inexplicabil al atâtor diriguitori !…Dacă vă mai consolează cu ceva , personal sunt convins că A -Ți DERANJAT TOT CLANUL MAFIOT AL LUI DRAGNEA LIVIU (şi nu numai) !….