Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Preşedintele CJ Buzău, Lucian Romaşcanu, purtător de cuvânt al PSD, a declarat luni, după şedinţa Consiliului Politic Naţional al partidului, că nu au existat niciun fel de luări de poziţii contrare susţinerii candidaturii lui Crin Antonescu la alegerile prezidenţiale, el precizând că în toate sondajele pe care le-a văzut, acesta este pe locul 2, cu potenţial de creştere, transmite News.ro.
Lucian Romaşcanu a declarat că în şedinţa Consiliului Politic Naţional al Partidului Social-Democrat s-a discutat despre susţinerea candidaturii lui Crin Antonescu.
”Nu au existat niciun fel de luări de poziţii contrare acestei susţineri a candidaturii domnului Crin Antonescu, urmând, în orele care vin, să fie discuţii între conducerea partidului şi zone ale conducerilor Partidului Social-Democrat pentru a discuta detalii despre campanie electorală, precampanie, strângere de semnături şi aşa mai departe, chestiuni organizatorice”, a precizat Lucian Romaşcanu.
Întrebat când va depune Crin Antonescu semnăturile la Biroul Electoral Central, Romaşcanu a precizat că nu au o dată.
”Va începe procesul de strângere de semnături, dar cu certitudine, până în data legală de depunere a semnăturilor, la acest lucru se va întâmpla”, a completat preşedintele CJ Buzău.
Despre analiza pe sondaje, Lucian Romaşcanu a precizat că pentru Crin Antonescu nu a început efectiv o precampanie, în timp ce Călin Georgescu se află deja în precampanie.
”Nu avem încă acţiunile la nivelul la care le avem planificate. Şi cu toate acestea, domnul Crin Antonescu, în toate sondajele pe care le-am văzut, este pe locul 2, cu potenţial de creştere. Deci, cu certitudine, candidatul coaliţiei va ajunge în finala prezidenţială. Şi sunt convins, văzând şi ceea ce se întâmplă în restul lumii, că vom fi suficient de conştienţi de ceea ce înseamnă continuarea drumului european al României, astfel încât domnul Crin Antonescu să ajungă preşedintele României”, a precizat Romaşcanu.
Cred că la el acasă este pe 2, după nevastă, cea care.l întreține!
Nicușor Dan este opțiunea cea mai buna pentru prezidențiale!!!
Poate si dnei Lasconi ii vin mintile in cap si renunta la candidatura in favoarea lui Nicusor Dan.
In vremurile pe care le traim, o perspectiva cu Georgescu sau Crin Antonescu presedinte ma face sa-mi pregatesc bagajele.
Pe locul doi fupa cine, dupa Ciucă?