Lucian Croitoru: O rată a dobânzii care mai mult ar încurca

Se discută zilele acestea despre diferite versiuni de a calcula o rată de dobândă de referință, ce ar putea fi utilizată de bănci la calcularea ratele dobânzilor la creditele acordate clienților nebancari. Scopul acestor discuții este acela de a găsi o formă de calcul care să avantajeze clienții băncilor. Această idee este atât iluzorie cât și neinspirată. Este iluzorie pentru clienți, deoarece o formulă care pare avantajoasă astăzi poate deveni dezavantajoasă în viitor. Este o idee neinspirată din perspectiva politicii monetare, deoarece va afecta mecanismul de transmisie a politicii.

Conform teoriilor creditului predominante în prezent (vezi o sinteză în Knoop 2015, pp.152-154), băncile iau decizii pe baza de percepții referitoare la risc, percepții care se formează pe baza unor anticipații raționale generate de deteriorarea/îmbunătățirea fundamentelor financiare (vezi, de exemplu, Bernanke și Gertler, 1990 și 1995) ale clienților (profit, cash-flow, leverage și valoarea netă a activului). Asta înseamnă că decizia de creditare nu depinde doar de lichiditate, pe care banca centrală o poate influența, dar și de riscul de neplată (default).

Dacă, pe baza schimbărilor apărute în fundamente, acest risc este perceput ca mare, atunci băncile nu vor extinde creditul, chiar dacă lichiditatea din piață este mare. S-a văzut asta foarte clar în cazul țărilor dezvoltate, care au tipărit bani cu nemiluita, dar creditul nu a crescut pentru câțiva ani după inițierea așa numitelor „relaxări cantitative”. Invers, dacă riscul perceput este mic, băncile vor extinde creditul prin creșterea îndatorării (leverage-ului), indiferent dacă lichiditatea este restrânsă de către banca centrală. Asta s-a văzut mai ales înainte de criza din 2008, când o serie de cauze au dus la subevaluarea riscului de neplată, ceea ce a stimulat creșterea leverage-ului. Împreună, variațiile în lichiditate și în percepțiile referitoare la riscul de neplată vor face să existe perioade în care ratele dobânzilor vor fi mai mari și perioade în care ratele dobânzilor vor fi mai mici.

Recomandări Video:

Articolul continuă mai jos...

Din scaunul rulant, campion național la raliu intrat în Cartea Recordurilor

4:58

Sfaturi pentru a evita să te simți prea plin după o masă

05;35

Dispozitivul care va fi obligatoriu pe mașinile înmatriculate începând cu 6 iulie 2024

2:50

Au fost operați primii pacienți în spitalul construit din donații de asociația „Dăruiește Viață”

23:06

Cine sunt trolii și cum îi identificăm?

6:57

Am văzut în presă că au fost discutate mai multe variante de calcul a ratei de referință. Între ele se discută de medii pe perioade mai scurte sau mai lungi ale tuturor celor 8 rate ROBOR, medii ale anumitor rate ROBOR etc. Perioadele relativ lungi vor aduce în nivelul astfel calculat al ratei de referință condiții de lichiditate și risc ce nu mai sunt relevante pentru situațiile curente ale debitorilor și creditorilor referitoare la fundamente. Similar, utilizarea tuturor ratelor ROBOR ar aduce în nivelul calculat al ratei de referință un amalgam de maturități. În consecință, dacă băncile vor considera că nivelurile referinței calculate nu reflectă corect riscul, atunci vor compensa nivelul dobânzilor percepute clienților prin reglarea marjelor pe care le adaugă peste referință. O rată de referință face necesară modificarea articolului 37 din Ordonanța 50/2010, pentru a introduce modul de calcul al ratei de referință. Dacă numai aceasta ar fi modificarea în Ordonanța 50/2010, băncile vor putea face reglajul menționat al marjelor doar pentru creditele noi sau refinanțate, dar nu pentru cele acordate deja. Asta ar introduce o discriminare între clienți.

Ratele ROBOR (care sunt diferite de eventuala rată de referință) reflectă corect lichiditatea și riscul perceput pe baza anticipațiilor raționale despre schimbările în fundamente. Orice substituție a ratelor ROBOR cu o referință calculată pe perioade lungi va fi o „invenție„ în raport cu condițiile concrete de lichiditate, pe care piața o va aduce la realitate prin corectarea marjelor fixe incluse în contractele de credit.

Pentru clienți, modificarea calculului referinței pentru credite făcând medii din toate ratele ROBOR, cu diversele lor scadențe, pentru perioade lungi de timp nu va aduce decât praf în ochi, atunci când va părea avantajoasă, și costuri, atunci când condițiile viitoare vor face ca modul de calcul al referinței să devină dezavantajos. Pentru politica monetară, introducerea unei referințe care este făcută să difere de ratele ROBOR printr-un mod de calcul considerat, la momentul alegerii lui, „avantajos” pentru clienți nu va aduce decât o deteriorare, mai mare sau mai mică, a mecanismului de transmisie a politicii monetare.