Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
NATO a transmis vineri că loviturile aeriene desfăşurate de SUA şi Marea Britanie împotriva rebelilor houthi din Yemen au fost „defensive”, cerându-le acestora din urmă să-şi oprească atacurile, informează AFP, citată de Agerpres.
„Aceste lovituri au fost defensive şi au avut ca scop păstrarea libertăţii de navigaţie pe una dintre cele mai importante căi maritime din lume”, a declarat purtătorul de cuvânt al Alianţei Nord-Atlantice, Dylan White.
„Atacurile houthi trebuie să înceteze”, a adăugat el.
Statele Unite şi Marea Britanie au întreprins vineri 73 de lovituri împotriva luptătorilor houthi din Yemen, omorând cinci dintre ei şi rănind alţi şase, a declarat purtătorul de cuvânt militar al rebelilor, care a promis represalii.
Loviturile, desfăşurate din aer şi de pe mare, împotriva unor ţinte militare ale luptătorilor houthi în Yemen au venit ca răspuns la atacurile rebelilor asupra navelor din Marea Roşie, ceea ce reprezintă – potrivit agenţiei de presă Reuters – o extindere regională dramatică a războiului dintre Israel şi Hamas din Gaza.
Lucrurile sunt clare, nu trebuie explicate. Niste nave mergeau pe marea rosie cand niste dezbracati au tras niste rachete spre ele. Riposta a venit dupa avertisment.