G4Media.ro

Lovituri aeriene israeliene după lansarea unor baloane incendiare din Fâșia Gaza

sursa foto: Wikipedia

Lovituri aeriene israeliene după lansarea unor baloane incendiare din Fâșia Gaza

Israelul a efectuat atacuri aeriene asupra Fâşiei Gaza duminică după lansarea unor baloane incendiare spre teritoriul său din enclava palestiniană care au provocat incendii de vegetaţie, notează AFP, citată de Agerpres.

Loviturile, care nu au făcut victime, au luat ca ţintă o zona nelocuită din nordul enclavei şi un loc de antrenament al mişcării islamiste Hamas, aflată la putere în Fâşia Gaza, la Khan Younes (sud), au indicat surse in cadrul serviciilor de securitate palestiniene.

Israelul anunţase anterior că va reduce la jumătate zona de pescuit autorizată în largul Fâşiei Gaza.

„S-a decis reducerea zonei de pescuit autorizate în Fâşia Gaza de la 12 mile marine la şase mile marine”, a afirmat filiala militară a organismului israelian responsabil pentru operaţiunile civile din teritoriile palestiniene (COGAT).

„Decizia a fost luată din cauza lansării unor baloane incendiare din Fâşia Gaza în direcţia Israelului, ceea ce constituie o încălcare a suveranităţii israeliene”, potrivit comunicatului COGAT.

El a avertizat că „Hamas, responsabil de activităţile din Fâşia Gaza şi de toate acţiunile desfăşurate din Fâşia Gaza spre statul Israel, trebuie să sufere consecinţele violenţelor comise împotriva cetăţenilor statului Israel”.

Duminică mai devreme, incendii de vegetaţie au fost stinse „în trei locuri situate într-o mică zonă din regiunea Eshkol”, a indicat un comunicat al pompierilor israelieni, precizând că „un expert a ajuns la concluzia că focurile au fost provocate de baloane incendiare”.

La 12 iulie, Israelul a anunţat extinderea zonei de pescuit acordată locuitorilor din Fâşia Gaza şi a importurilor autorizate în această enclavă, cele mai noi măsuri care urmăresc relaxarea controlului impus în timpul conflictului sângeros din mai dintre statul evreu şi mişcarea islamistă Hamas.

sursa foto: Wikipedia

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...