G4Media.ro

Lovitură pentru premierul britanic după fragilul acord pentru ieșirea din UE: ministrul…

Lovitură pentru premierul britanic după fragilul acord pentru ieșirea din UE: ministrul pentru Brexit a demisionat

David Davis, ministrul pentru Brexit, a demisionat duminică noapte din funcție, criticând acordul obținut cu mare greutate vineri de premierul britanic Theresa May cu ceilalți membri ai guvernului. David Davis, un adept al unui Brexit dur, a spus că poziția guvernului e prea slabă și nu dă Marii Britanii posibilitatea de a fi guvernată doar conform propriei legislații, ci o menține dependentă de legislația UE.

Demisia lui Davis redeschide disputa politică din interiorul Partidului Conservator (de guvernământ), unde poziția premierului May e sub un constant tir din partea parlamentarilor care își doresc un Brexit dur, cu minime concesii pentru UE, scrie The Guardian. Demisia periclitează acordul negociat vineri de guvern și care ar trebui aprobat de Parlament. În lipsa unui acord cu UE, ieșirea din Uniunea Europeană se va face fără reguli reciproc acceptate, ceea ce ar putea provoca daune majore economiei britanice.

Ce presupune soluția găsită de guvern

Premierul britanic, Theresa May, a căzut de acord vineri cu guvernul pe o linie co mună pentru Brexit în speranța de a accelera negocierile privind ieșirea Marii Britanii din UE, programată pentru 29 martie 2019, potrivit France 24, citată de Rador. După ore de negocieri cu miniștrii în cadrul unui seminar la Chequers, reședința de la țară situată la 60 Km de Londra, Theresa May părea să-i fi convins pe apărătorii unui Brexit dur din cadrul guvernului său să-i susțină proiectul de “zonă de liber schimb pentru bunuri” cu Uniunea Europeană (UE). O victorie pentru Theresa May, care este criticată regulat de când a pierdut majoritatea parlamentară a Partidului conservator la alegerile de anul trecut.

Propunerea, adoptată vineri, 6 iulie, prevede de asemenea sfârșitul liberei circulații a persoanelor și semnalează că sectorul britanic al serviciilor nu va avea actualele niveluri de acces la piețele UE. În această situație, Londra ar putea fi acuzată de Bruxelles că-și selectează cele mai bune segmente din UE.

La rândul lui, negociatorul european pentru Brexit, Michel Barnier, a salutat acordul, adăugând pe Twitter: “Vom studia propunerile pentru a vedea dacă sunt realiste”.

Potrivit documentului care prezintă poziția guvernului, miniștrii spun că s-au înțeles să negocieze o “zonă de liber schimb pentru mărfuri”, care va permite Regatului Unit să aibă un regulament comun pentru toate bunurile pe un teritoriu vamal comun. Aceasta ar permite Regatului Unit să-și fixeze propriile taxe vamale și să încheie noi acorduri de liber-schimb. Au convenit de asemenea că Parlamentul va avea puterea de a decide dacă Regatul Unit continuă sau nu să urmeze legislația UE pe viitor.

Dar pentru cele două tabere, euroscepticii intransigenți și partizanii fervenți ai UE, acordul încheiat este insuficient.

În opinia lui John Longworth, președintele grupului „Leave Means Leave” (“A pleca înseamnă a pleca”), Theresa May încearcă să-i înșele pe cei pro-Brexit. “Brexitul lui May înseamnă BRINO- Brexit In Name Only (un Brexit doar cu numele) – un fals Brexit”.

Deputatul laburist pro-UE Chuka Umunna a vorbit despre o nouă păcăleală cu ușile închise care ne va pune pe toți într-o situație și mai rea”.

Potrivit “Times”, Theresa May a adoptat o linie dură și a promis aliaților săi să-l demită pe ministrul afacerilor externe, Boris Johnson, care a susținut Brexit, dacă va încerca să “submineze acordul de pace”.

Guvernul britanic reafirmă faptul că este în interesul celor două părți să ajungă la un acord pe Brexit, prevăzut pentru 29 martie 2019.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

1 comentariu