G4Media.ro

LIVE Ziua 220 de război. Rușii s-au retras din Lyman / 20…

Foto: ARIS MESSINIS / AFP

LIVE Ziua 220 de război. Rușii s-au retras din Lyman / 20 de morți, dintre care 10 copii, într-un nou bombardament rusesc asupra unui convoi civil / Circa 5.000 de soldați ruși, încercuiți în Lyman / Turcia respinge anexarea teritoriilor ucrainene

Deloc surprinzător, Rusia şi-a folosit dreptul de veto vineri pentru a împiedica adoptarea unei rezoluţii a Consiliului de Securitate al ONU condamnând anexarea a patru regiuni ucrainene, text care va fi înaintat Adunării Generale, unde toate statele membre dispun de un vot, comentează AFP. În același timp, preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a transmis că ”o altă farsă a avut loc la Moscova”, făcând referire la anexările ilegale: ”Sunt ne-oameni”, mai spune el. Zelenski adaugă că drumul ţării sale este unul dificil, dar clar. ”Acesta este drumul independenţei, al integrităţii teritoriale, al integrării în lumea civilizată şi al dezvoltării sociale. Drumul duşmanului nostru este de asemenea foarte clar – înfrângere, ruşine şi condamnare”, a mai spus liderul ucrainean.

Principalele evenimente ale zilei de sâmbătă, 1 octombrie:

Ora 19.11 Liderul republicii ruse Cecenia, Ramzan Kadyrov, a cerut sâmbătă armatei ruse să folosească  „arme nucleare de mică putere”  în Ucraina, unde trupele moscovite se luptă în unele zone. Detalii, aici

Ora 17:12 Ministerul rus al Apărării afirmă că a retras trupele rusești din orașul strategic Lyman din estul Ucrainei. Detalii, aici

Ora 16:02 Franța ar putea livra Ucrainei între șase și 12 obuziere Caesar noi, destinate inițial Danemarcei, a relatat sâmbătă ziarul francez Le Monde, citat de Reuters. Detalii aici.

Ora 15:21 În ultima jumătate de oră, mai mulți comentatori militari ruși au postat mesaje pe canalele lor de Telegram în care au afirmat că armata ucraineană fie „a capturat deja, fie, cel puțin, a intrat în Lyman”, relatează BBC. Detalii aici.

Ora 15:16 Cel puțin 20 de morți, dintre care 10 copii, în urma unui nou bombardament rusesc asupra unui convoi civil, în Harkov

Ora 15:05 Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) a solicitat clarificări din partea autorităților ruse, în urma unor informații potrivit cărora directorul general al centralei nucleare din Zaporojie a fost reținut, relatează The Guardian. Detalii aici.

Ora 14:39 Un broker de iahturi de lux cu sediul în SUA anunță la vânzare un superiaht de 51 de metri care ar avea legături cu miliardarul rus sancționat Igor Kesaev pentru 29,5 milioane de euro, potrivit unui e-mail consultat de Reuters. Detalii aici.

Ora 14:13 Ministerul britanic al Apărării: Rusia duce lipsă de muniție. Armata rusă ucide civili despre care acum pretinde că sunt proprii cetățeni. Detalii aici.

Ora 13:54 Rusia încearcă să transfere centrala nucleară Zaporojie, ocupată de ruși, către compania energetică rusă Rosatom, susține șeful Energotaom. Detalii aici.

Ora 13:09 Marea grupare rusă din Lyman este „încercuită”, iar așezările din jurul orașului au fost recucerite, a declarat Serhiy Cherevatyi, un purtător de cuvânt al forțelor ucrainene din est, relatează BBC. El a declarat pentru televiziunea ucraineană că „datele noastre arată că aproximativ 5.000-5.500 de soldați ruși se aflau în Lyman”, dar a precizat că acest număr este mai mic acum din cauza recentelor „acțiuni active de luptă” în care „mulți” soldați ruși au fost uciși sau răniți. Detalii aici.

Ora 13:00 Agenția Internațională pentru Energie Atomică a cerut clarificări din partea autorităților ruse în urma unor informații potrivit cărora directorul general al centralei nucleare din Zaporojie fost reținut, relatează Reuters. Anterior, am relatat că Ihor Murashov a fost reținut în timp ce se îndrepta de la cea mai mare centrală nucleară din Europa către orașul Enerhodar, vineri, în jurul orei 16.00. Petro Kotin, șeful companiei ucrainene de energie atomică, a declarat că reținerea acestuia „pune în pericol siguranța funcționării Ucrainei și a celei mai mari centrale nucleare din Europa”.

Ora 12:30 Președintele ucrainean i-a mulțumit sâmbătă omologului său american, Joe Biden, pentru că a semnat un ajutor suplimentar de 12,35 miliarde de dolari (11 miliarde de lire sterline) pentru Ucraina. Volodimir Zelenski a scris pe Twitter: ”Acest ajutor este mai important astăzi decât oricând”, transmite Zelenski.

Ora 12:00 Ministerul Apărării a declarat că strategia de expansiune a Rusiei a dus la „uciderea civililor despre care acum susține că sunt proprii cetățeni”, notează The Guardian. Cea mai recentă actualizare a informațiilor, publicată sâmbătă dimineață, vine după ce Putin a semnat acorduri de anexare în patru regiuni ocupate din Ucraina, marcând cea mai mare preluare forțată de teritoriu în Europa de la cel de-al doilea război mondial. Ministerul Apărării a declarat că Rusia cheltuiește „resurse militare valoroase din punct de vedere strategic” în încercarea de a obține un avantaj tactic. Acesta a adăugat că Rusia „aproape sigur” a lovit vineri un convoi în afara orașului Zaporojie, unde presa locală a raportat că 25 de civili au fost uciși și peste 50 au fost răniți.

Ora 11:30 Ministerul Apărării a declarat că strategia de expansiune a Rusiei a dus la „uciderea unor civili despre care acum susține că sunt propriii săi cetățeni”.Ministerul Apărării a declarat că Rusia cheltuiește „resurse militare valoroase din punct de vedere strategic” în încercarea de a obține un avantaj tactic, scrie The Guardian.

Ora 11:00 Ucraina a încercuit forțele Rusiei în jurul unui bastion critic pentru Moscova, în orașul Liman din estul țării, într-o operațiune care este încă în desfășurare, scrie The Guardian. Forțele rusești de la Liman totalizau între 5.000 și 5.500 de soldați, dar este posibil ca numărul trupelor încercuite să fi scăzut din cauza victimelor și a unor soldați care au încercat să iasă din încercuire, potrivit unui purtător de cuvânt al forțelor din estul Ucrainei.

Ora 10:30 Peste noapte, forțele ucrainene ar fi fost la un pas de orașul Liman din Donețk, pe care forțele Moscovei l-au bombardat timp de săptămâni întregi pentru a-l captura în această vară. „Liman este parțial încercuit”, a declarat Denis Pușilin, liderul pro-Moscova din Donețk, adăugând ulterior pe rețelele de socializare că forțele rusești opun rezistență „cu ultimele lor forțe”. Pe internet au circulat informații potrivit cărora ucrainenii ar fi ajuns și la Kreminna, la 30 km est de Liman, transmite The Guardian.

Ora 10:00 Banca Mondială a anunțat că va oferi Ucrainei un sprijin suplimentar de 530 de milioane de dolari, ceea ce ridică ajutorul total al băncii la 13 miliarde de dolari. Ajutorul este susținut de Marea Britanie (500 milioane de dolari) și Danemarca (30 milioane de dolari), a precizat Banca Mondială. Din ajutorul total de 13 miliarde de dolari acordat Ucrainei până în prezent, 11 miliarde de dolari au fost plătite integral, a adăugat banca. Cea mai recentă analiză a Băncii Mondiale a estimat costul total pe termen lung al reconstrucției și redresării Ucrainei în următorii trei ani la mult peste 100 de miliarde de dolari, a declarat Arup Banerji, directorul regional al Băncii Mondiale pentru Europa de Est, scrie The Guardian.

Ora 09:30 Turcia a condamnat sâmbătă anexarea Ucrainei de către Rusia, calificând această decizie drept o „încălcare gravă” a dreptului internațional. Turcia, care s-a aflat în centrul medierii dintre Occident și Rusia, a declarat că nu a recunoscut anexarea Crimeei de către Rusia în 2014, adăugând că a respins decizia Rusiei de a anexa Donețk, Lugansk, Herson și Zaporojie, relatează Reuters.

Ora 09:00 Directorul general ucrainean al centralei nucleare Zaporojie, aflată sub control rusesc, a fost reținut de o patrulă rusă, potrivit Energoatom, agenția de stat ucraineană responsabilă de centrală. Într-o declarație de sâmbătă, compania a precizat că Ihor Murashov a fost reținut în timp ce se îndrepta de la cea mai mare centrală nucleară din Europa către orașul Enerhodar, vineri, în jurul orei 16.00, relatează Reuters.

Ora 08:30 Criza energiei creează o nouă ordine europeană, cu o Italie puternică şi o Germanie cu probleme, arată o analiză publicată de Reuters, potrivit căreia relaţiile bune ale autorităţilor de la Roma şi a companiilor italiene cu statele africane şi diversificarea furnizorilor le oferă un avantaj în aprovizionarea cu gaze. Detalii, aici. 

Ora 08:00 Norvegia va primi ajutor de la Marea Britanie, Germania şi Franţa pentru a patrula mările din jurul platformelor sale de petrol şi gaze, pe fondul suspiciunii scurgerile din conductele Nord Stream de la începutul acestei săptămâni au fost provocate de sabotaje, a declarat vineri prim-ministrul Norvegiei, citat de Reuters. Detalii, aici.

Ora 07:30 Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, afirmă că ”o altă farsă a avut loc azi la Moscova”. ”Ceva a fost sărbătorit acolo. Ovaţionau ceva acolo. Cântau în piaţă. Vorbeau de Zaporojie… Când chiar ei au aranjat aşa ceva în Zaporojie (atacul cu rachete – n.r.). Sunt ne-oameni”, arată el. Zelenski adaugă că drumul ţării sale este unul dificil, dar clar. ”Acesta este drumul independenţei, al integrităţii teritoriale, al integrării în lumea civilizată şi al dezvoltării sociale. Drumul duşmanului nostru este de asemenea foarte clar – înfrângere, ruşine şi condamnare”, susţine el.

Ora 07:00 Deloc surprinzător, Rusia şi-a folosit dreptul de veto vineri pentru a împiedica adoptarea unei rezoluţii a Consiliului de Securitate al ONU condamnând anexarea a patru regiuni ucrainene, text care va fi înaintat Adunării Generale, unde toate statele membre dispun de un vot, comentează AFP.

Ora 06:30 Putin s-a adresat mulțimii din Piața Roșie din Moscova, unde a promis să „facă totul” pentru a „ridica nivelul de securitate” în Herson, Zaporojie, Lugansk și Donețk. Vorbind în cadrul unui concert pop patriotic televizat, liderul rus a declarat că oamenii din aceste regiuni au făcut alegerea de a se alătura din nou „patriei lor istorice”. „Bine ați venit acasă!”, a spus el mulțimii care flutura steagul.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

18 comentarii

  1. Nu se mai știe astăzi care este rolul acestui ONU la nivel mondial.

    • Ce mai caută Rusia în Consiliul de Securitate, când Rusia a omorât zeci de mii de ucraineni, a răpit milioane, a violat și torturat, a furat teritoriu și acum face amenințări nucleare? Rusia este o mizerie incredibilă, sunt ultimii oameni din lume.

    • Daca declara razboi era zburata din acest ONU. Din acest motiv au spus operatiune speciala.

    • Asta că nu au declarat război e o prostie. Ce dacă o declara operațiune specială sau excursia națională de cules panseluțe. Atâta timp cât au intrat cu tancurile la alții în țară nu ar mai trebui sa conteze cum aleg ei sa îi spună

  2. S-a reîncarnat Lenin, după un secol, in piticanie asta !

  3. Si de pe hartile geografice si politice, teritoriile rusesti sa fie colorate in negru, zona crepusculara, fara localitati, rauri si munti, negru complet, in afara lumii civilizate.

  4. Rușii s-au retras din Lyman

    Circa 5.000 de soldați ruși, încercuiți în Lyman

    În același titlu. Cum e până la urmă?

    • Probabil o parte s-au retras, o parte sunt incercuiti, o parte au murit incercand sa se retraga pe drumurile minate si bombardate de Ucraina. Oricum o iei si o dai, tot ati pierdut Limanul, degeaba te legi de virgule.

    • Vezi Gogule pe net ca e plin de poze de mortaciuni rusesti insirate pe marginea drumului spre iesire. Mațe, sange, corpuri fara membre….ai de toate. Dar cine nu vrea sa se predea poate sa moara pentru tatuca si familia lui traditionala , pentru palatele lui si metresa kabaeva.

    • Ma-i un pic si ruși care se retrag din Lyman ii prind din urma pe UK la Kreminna.

    • Asta da retragere strategica din lac in put. Uk a trecut deja de Lyman si ataca orașul următor si tu vorbești de retragere.

  5. Greu de crezut ca nu au unde, retragerea a fost pana cum din împrejurimi care Lyman , iar Kreminna e ataca si legătura e a UK. Fug unde la Zarichne tot in găleata sânt. Unde fug la Kreminna ce fac se sinucid voluntar.

  6. Ce palma le-au tras ucrainienii, hoardelor de mujici. A doua zi dupa simulacrul „anexarii libere” a unui teritoriu strain, independent. Slava Ucraini!

    • Cica marea armata mujica nu si-o ia pe carca, nu. Ea se „retrage strategic” 😀 Auzi la ei, a 2a armata a lumii. Exact precum cea a lui Saddam, care era a 6a. Toti, unul si unul. Armatele lui peste prajit… asa este cand ai armament sovietic: iei bataie.

  7. Credeti ca a voastra e diferita?

  8. E clar ,chiar si cel mai mare exportator de resurse naturale poate avea o armata de ca.cat daca 90% din bani sunt investiti in transformarea unor agenti kgb in multimiliardari,in iahturi si vile. Au rabdat mujicii de foame 20 de ani ca sa-i dea lui Putin timp da creeze cea mai puternica armata a lumii. Si acum rezultatul: 150 de mii de mujici trimisi sa lupte cu puscoace ruginite si tancuri din 1960 sunt scosi din lupta si mai e nevoie de inca 300 de mii. Si Nato nici macar nu participa,se bat cu vecinii lor mult mai mici…. Vai steaua lor.

  9. special panicking operation…😂😂😂😂😂😂😂😂

  10. in acelasi titlu, mii de rusi sunt inconjurati,pentru ca doua cuvinte mai incolo, sa circule nestingheriti

    nu mai e nici inconjorul ce a fost