G4Media.ro

Raport final al Comisiei Iordache: Abuzul în serviciu a fost parțial dezincriminat.…

Raport final al Comisiei Iordache: Abuzul în serviciu a fost parțial dezincriminat. Neglijența în serviciu, dezincriminată total. Mai multe prevederi din OUG 13 introduse în Codul penal. Opoziția: Dragnea scapă de condamnare

Comisia parlamentară specială condusă de Florin Iordache a adoptat luni, după 4 ore de discuții și alte 4 joia trecută, un raport de admitere la Codul penal, urmând ca marți acesta să fie adoptat de Senat și, până la finalul săptămânii, și de Camera Deputaților.

Cea mai importantă modificare adusă actului normativ a vizat abuzul în serviciu, care a fost dezincriminat parțial printr-un amendament al PSD, care la rândul lui a preluat aproape în totalitate o propunere venită de la Ministerul Justiției. Noua formulare a abuzului în serviciu scade limitele pedepselor și, implicit, a termenului de prescripție, elimină pedeapsa complementară de interzicere a dreptului de a ocupa o funcție publică, iar fapta trebuie comisă în timpul orelor de program pentru a fi considerată infracțiune.

De asemenea, infracțiunea de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut un folos patrimonial, pedepsită cu închisoare de la 3 la 15 ani în legea 78/2000 privind prevenirea faptelor de corupție, a fost abrogată. Asta înseamnă că, dacă un funcționar comite infracțiunea de abuz în serviciu, va putea fi condamnat la maximum 5 ani de închisoare, iar fapta va fi prescrisă în termen de maximum 5 ani, în loc de 10 ani.

Comisia a dezincriminat total infracțiunea de neglijență în serviciu și a modificat infracțiunile de dare de mită și cumpărare de influență. De asemenea, au fost dezincriminate parțial infracțiunile de mărturie mincinoasă și favorizare a infractorului prin adoptarea unor prevederi din OUG 13.

Nu în ultimul rând, conceptul de grup infracțional organizat a fost redefinit.

G4Media.ro a transmis în regim de live text principalele momente ale ședinței comisiei speciale:

Update 17:19 Comisia specială condusă de Florin Iordache a adoptat raportul de admitere a Codului penal cu 14 voturi ”pentru” (PSD, ALDE, UDMR) și 7 voturi ”împotrivă”. Actul normativ intră marți în plenul Senatului, cu intenția ca până la finalul săptămânii să fie adoptat și de Camera Deputaților.

Update 17:18 Infracțiunea de abuz în serviciu a fost abrogată din legea 78/2000 privind prevenirea faptelor de corupție. În forma în vigoare, articolul prevede că ”Infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și infracțiunea de abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, se pedepsește cu închisoare de la 3 la 15 ani.” 

Update 16:11 A fost modificată definiția grupului infracțional organizat. Pentru a fi considerat astfel, acest tip de grupare trebuie să se constituie în ”scopul comiterii uneia sau mai multor infracţiuni grave, pentru a obţine direct sau indirect un beneficiu financiar sau alt beneficiu material. Nu constituie grup infracţional organizat grupul format ocazional în scopul comiterii imediate a uneia sau mai multor infracţiuni şi care nu are continuitate sau o structură determinată ori roluri prestabilite pentru membrii săi în cadrul grupului. Prin infracţiune gravă se înţelege oricare dintre infracţiunile prevăzute de art. 223 alin. (2) din Codul de Procedură Penală, inclusiv acelea pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 5 ani sau mai mare”.

Update 16:06: A fost abrogat articolul din Codul penal care prevedea că ”nedepunerea armei şi a muniţiei la un armurier autorizat în termen de 10 zile de la expirarea perioadei de valabilitate a permisului de armă constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani”. Stelian Ion: S-a dat liber la furtul din banul public, acum se dă liber la Vestul Sălbatic, să stăm cu armele fără permis?

Update 15:57 A fost adoptat un amendament PSD – ALDE care prevede că, dacă cei acuzați de abuz în serviciu și de alte infracțiuni de corupție achită integral prejudiciul, limitele pedepsei se înjumătățesc. Prevederea se aplică tuturor persoanelor care au comis împreună infracțiunea, indiferent dacă plata a fost efectuată doar de unul sau o parte dintre aceștia.

Update 15:52 A fost dezincriminată total neglijența în serviciu. Articolul 298 din Codul penal, care prevedea o pedeapsă cu închisoarea de la 3 luni la 3 ani pentru această infracțiune, a fost abrogat.

Update 15:34 Comisia a aprobat amendamentul PSD (scris de Eugen Nicolicea). Noua formulare dezincriminează parțial abuzul în serviciu, scade limitele pedepselor și, implicit, a termenului de prescripție. De asemenea, este eliminată pedeapsa complementară de interzicere a dreptului de a ocupa o funcție publică pentru cel găsit vinovat de această infracțiune. Mai mult, fapta trebuie comisă în timpul orelor de program pentru a fi considerată infracțiune. Amendamentul a fost adoptat cu 13 voturi ”pentru”.

  • Fapta funcţionarului public, aflat în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, reglementate expres prin legi, Ordonanţe de guvern sau Ordonanțe de urgență, care refuză să îndeplinească un act sau îl îndeplineşte prin încălcarea atribuţiilor astfel reglementate, a unor dispoziţii exprese dintr-o lege, Ordonanţă de urgenţă sau Ordonanţă de guvern, în scopul de a obţine pentru sine, soţ, rudă sau afini până la gradul al II-lea inclusiv, un folos material necuvenit şi prin acesta cauzează o pagubă certă şi efectivă mai mare decât echivalentul unui salariu minim brut pe economie sau o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime nepatrimoniale ale unei persoane fizice sau juridice, se pedepseşte cu închisoare de la 2 ani la 5 ani sau cu amendă.

Update 15:27 Amendamentul deputatului PSD Cătălin Rădulescu – prag de 200.000 de euro pentru abuz în serviciu – a fost respins.

Update 15:22: Florin Iordache a părăsit ședința comisiei. L-a lăsat în locul său pe Marton Arpad, care supune la vot toate cele aproape 30 de amendamente propuse la abuzul în serviciu. Sunt respinse toate pe bandă rulantă.

Update 14:55 A fost reluată ședința comisiei speciale. Dezbateri pe marginea propunerii PSD de redefinire a abuzului în serviciu:

  • Cătălin Predoiu: De ce legalizați furtul în România? Furtul prin terți, prin intermediari, tot furt este. De ce ați eliminat terții din textul infracțiunii?
  • Eugen Nicolicea: Mai tăceți din gură! Am explicat o dată, poate ați fost la budă!
  • Cătălin Predoiu: Eu nu tac când vreți dumneavoastră! Nicăieri nu se vorbește mai abject ca aici, în această comisie. Domnule Nicolicea, ați dus discuția la cel mai jos nivel!
  • Ioan Cupșa: Dezincriminarea parțială a abuzului în serviciu este singurul scop urmărit de PSD. Pur și simplu dezincriminați abuzul în serviciu, o faceți fără nicio jenă, fără nicio rușine aici în Parlamentul României.
  • Stelian Ion: Către Florin Iordache: Vă rog să interveniți de fiecare dată când se proferează jigniri și injurii la adresa colegilor. Abuzul în serviciu se săvârșește de cele mai multe ori prin interpuși. Prin această prevedere îi puneți la adăpost pe toți cei care își doresc astfel de dezincriminări. Prevederea nu are nicio legătură cu directivele europene sau recomandările Comsiei de la Veneția. Este o legiferare a hoției! 
  • Nicușor Dan: Noua definiție a abuzului în serviciu propusă de PSD va avea drept consecință că mafia imobiliară va scăpa de orice tragere la răspundere. Pentru mafia imobiliară este un cadou. Propun eliminarea acestui amendament.

Update 14:00: S-a luat pauză 30 de minute.

Update 13:58 Stelian Ion: Varianta propusă de dvs. la abuzul în serviciu este de o mie de ori mai rea decât OUG 13. Ordonanța aceea a fost o glumă.

Update 13:48: PSD propune o variantă similară cu cea formulată de Ministerul Justiției pentru redefinirea abuzului în serviciu (dezincriminare parțială și scăderea limitelor pedepselor):

  • „Fapta funcţionarului public, aflat în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, reglementate expres prin legi, ordonanţe de guvern sau OUG, care refuză să îndeplinească un act sau îl îndeplineşte prin încălcarea atribuţiilor astfel reglementate, a unor dispoziţii exprese dintr-o lege, Ordonanţă de urgenţă sau Ordonanţă de guvern, în scopul de a obţine pentru sine, soţ, rudă sau afini până la gradul al II-lea inclusiv, un folos material patrimonial şi prin acesta cauzează o pagubă certă şi efectivă mai mare decât echivalentul unui salariu minim pe economie sau o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime nepatrimoniale ale unei persoane fizice sau juridice, se pedepseşte cu închisoare de la 2 ani la 5 ani sau cu amendă”.

Update: 12:56: Comisia începe dezbaterea articolului 297 din Codul penal, cel care incriminează abuzul în serviciu. Iau cuvântul, pe rând, toate partidele parlamentare:

  • Ioan Cupșa (PNL): ”Noi nu susținem introducerea unui prag pentru abuzul în serviciu”.
  • Stelian Ion (USR): ”Ministerul Justiției a venit cu o redefinire totală a acestei infracțiuni. Noi, USR, am propus anterior o variantă cu prag echivalent cu salariul minim fără a mai face nicio altă modificare a articolului. Acele condiții suplimentare pe care le introduce Tudorel Toader – să fie săvârșită infracțiunea cu scopul de a se obține pentru sine, soț, rude sau afin până la gradul al II-lea de foloase materiale – îl scapă pe Liviu Dragnea. Dacă un funcționar săvârșește abuz în serviciu și prejudiciul se regăsește în conturile unui prieten sau apropiat de ce să nu fie incriminat? Varianta reprezintă o dezincriminare, 80% din faptele comise pe acest articol vor fi dezincriminate”.
  • Florin Iordache (PSD): ”Astăzi o să propunem și noi de la PSD un text pe abuzul în serviciu. Până acum nu am făcut acest lucru”.
  • Marton Arpad (UDMR): ”Noi nu mai propunem prag. Dacă propuneam prag de un leu se spunea: Aha, se pot fura 50 de bani”.
  • Florin Iordache: ”Propunem și noi un text”.
  • Stelian Ion: ”Propunerea noastră a stat la dispoziția dvs. 9 luni. Pe noi cât ne lăsați să analizăm propunerea pe care o faceți?”
  • Florin Iordache: ”Păi, facem propunerea și trecem la vot. Despre ce vorbim?”
  • Nicolae Moga (PSD): ”Guvernul nu legiferează, eu nu sunt de acord cu textul Guvernului”.
  • Oana Florea (PSD): ”Vorbesc în numele meu. În Germania nu este incriminat abuzul în serviciu. Olanda nu incriminează abuzul în serviciu. Estonia a abrogat această infracțiune în 2007. Părerea mea personală e că trebuie să preluăm acest model și să abrogăm abuzul în serviciu. O să fac această propunere de abrogare. Dar, dacă insistați, să ne uităm la Austria care are prag de 40.000 de euro pentru abuzul în serviciu”.
  • Eugen Nicolicea (PSD): ”Pragul propus de Ministerul Justiției nu respectă nici decizia Curții Constituționale, nici recomandările Comisiei de la Veneția. Noi nu putem să fim de acord cu acest amendament. Am depus în scris amendamentul, preluând ceea ce este bun de la Ministerul Justiției, am preluat pragul ca să nu mai fie discuții că modificarea va fi pentru o anumită persoană”.
  • Amendamentul PSD: „Fapta funcţionarului public, aflat în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, reglementate expres prin legi, ordonanţe de guvern sau OUG, care refuză să îndeplinească un act sau îl îndeplineşte prin încălcarea atribuţiilor astfel reglementate, a unor dispoziţii dispoziţii exprese dintr-o lege, Ordonanţă de urgenţă sau Ordonanţă de guvern, în scopul de a obţine pentru sine, soţ, rudă sau afini până la gradul al II-lea inclusiv, un folos material patrimonial şi prin acesta cauzează o pagubă certă şi efectivă mai mare decât echivalentul unui salariu minim pe economie sau o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime nepatrimoniale ale unei persoane fizice sau juridice, se pedepseşte cu închisoare de la 2 ani la 5 ani sau cu amendă”.

Update 12:55: Amendament adoptat la art. 292 – Cumpărarea de influență:

  • Făptuitorul nu se pedepseşte dacă denunţă fapta mai înainte ca organul de urmărire penală să fi fost sesizat cu privire la aceasta, dar nu mai târziu de 1 an de la data săvârşirii acesteia.

Update 12:37: A fost adoptat un amendament propus de CSM, însușit de PSD și ALDE (Art. 290 – Darea de mită):

  • ”Mituitorul nu se pedepseşte dacă denunţă fapta mai înainte ca organul de urmărire penală să fi fost sesizat cu privire la aceasta, dar nu mai târziu de 1 an de la data săvârşirii acesteia”. Stelian Ion (USR): ”Vor exista infracțiuni de dare de mită care nu vor mai fi descoperite niciodată”.

Update 12:25: A fost adoptat un amendament formulat de deputatul UDMR Marton Arpad (Art. 277 – Compromiterea intereselor Justiției):

  • ”Fapta funcționarului public care înainte de pronunțarea unei hotărâri de condamnare definitive se referă la o persoană suspectată sau acuzată ca și cum aceasta ar fi fost condamnată se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani. Dacă declarația se face în numele unei autorități publice pedeapsa se mărește cu o treime”.

Update 12:10: A fost dezincriminată parțial infracțiunea de mărturie mincinoasă. Potrivit comisiei, nu constituie infracțiune:  

  • refuzul de a face declaraţii prin care persoana se autoincriminează
  • refuzul de a declara în sensul solicitat de organele judiciare
  • modificarea şi retractarea declaraţiei care a fost dată prin exercitarea unor presiuni de orice fel asupra martorului
  • simpla divergenţă de mărturii în cadrul unui proces, dacă nu există probe directe din care să rezulte caracterul mincinos al acestora

Update 12:00: S-a aprobat o altă prevedere din OUG 13: Nu constituie infracţiunea de favorizare a făptuitorului:

  • emiterea, aprobarea sau adoptarea de acte normative
  • pronunțarea sau dispunerea soluțiilor sau măsurilor de către organele judiciare în cauzele cu care acestea sunt învestite
  • mărturia depusă în cadrul unor proceduri judiciare ori modalitatea de efectuare a unor expertize în cauze judiciare.”

Update 11:55: S-a aprobat o prevedere din OUG 13: Favorizarea infractorului săvârşită de un membru de familie sau afin până la gradul II, nu se pedepseşte.

Update 11:40: Alina Gorghiu (PNL) propune sistarea lucrărilor comisiei pentru o oră ca să aibă timp ministrul Tudorel Toader să ajungă la Parlament. Florin Iordache: Ministrul Justiției este în concediu. Azi, ministrul Justiției este doamna secretar de stat Mariana Moț. Solicitarea Alinei Gorghiu nu a fost luată în seamă.

Update 11:35: Stelian Ion: ”Propun sistarea lucrărilor comisiei până când Comisia de la Veneția va emite opinia referitoare la modificările aduse Codurilor penale”. Solicitarea a fost respinsă de majoritate PSD – ALDE – UDMR.

Update 11:34: Eugen Nicolicea (PSD): ”Pe mine nu m-a convins propunerea Ministerului Justiției de redefinire a abuzului în serviciu. Eu voi vota împotrivă”.

Update 11:22: PNL nu are o poziție critică față de textul trimis Parlamentului de Ministerul Justiției referitor la dezincriminarea parțială a abuzului în serviciu. Deputatul PNL Cătălin Predoiu aduce în discuție doar faptul că ministrul Tudorel Toader nu este prezent la ședința comisiei și că amendamentul a fost trimis în ziua dezbaterilor.

Update 11:10: A început ședința Comisiei Iordache cu o întârziere de 40 de minute. Stelian Ion (USR): ”Cum este posibil ca Ministerul Justiției să ne trimită propunerea pentru abuzul în serviciu cu 10 minute înainte de ședință? S-a ținut în sertar acest text pentru a nu ieși cu zecile de mii oameni în stradă. Nu scapă doar Liviu Dragnea, scapă toți funcționarii publici care au comis abuz în serviciu. Care este mesajul pentru tinerii din România? Plecați din țară!”

Comisia parlamentară specială condusă de Florin Iordache a reluat astăzi dezbaterile pentru modificarea Codului penal, cel mai important articol vizat fiind cel care incriminează abuzul în serviciu. Aproape 30 de amendamente au fost depuse pentru modificarea acestei prevederi, pragul propus oscilând între 200.000 de euro (deputatul PSD Cătălin Rădulescu) și salariul minim pe economie (Ministerul Justiției). Partidele de opoziție au propus redefinirea abuzului în serviciu fără a impune un prag.

Ministrul Tudorel Toader propune ca abuzul în serviciu să fie infracțiune doar dacă funcționarul public a urmărit obținerea unui beneficiu direct pentru el sau rudele de până la gradul al II-lea.

Este, practic, o dezincriminare parțială a infracțiunii, deoarece în prezent Codul penal prevede că un funcționar comite abuz în serviciu și dacă nu obține un folos patrimonial.

Propunerea trimisă Comisiei de Ministerul Justiției: „Fapta funcționarului public, aflat în exercițiul atribuțiilor de serviciu, care refuză să îndeplinească un act sau îl îndeplinește prin încălcarea unor dispoziții exprese dintr-o lege, ordonanță de urgență sau ordonanță de guvern, în scopul de a obține pentru sine, soț, rudă, sau afin până la gradul al II lea inclusiv, un folos patrimonial și prin aceasta cauzează o pagubă, certă și efectivă, mai mare decât echivalentul unui salariu minim pe economie sau o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime nepatrimoniale ale unei personae fizice sau juridice, vătămare constatată în mod definitiv prin act al organului competent, se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 5 ani sau cu amendă”. 

”Dragnea scapă de condamnare. Cu el scapă și baronii locali. Cu ajutorul lui Tudorel Toader, avocatul infractorilor, România își afirmă pregnant statutul de Stat Mafiot”, a scris deputatul USR Stelian Ion pe Facebook după primirea la comisie a amendamentului trimis de Tudorel Toader.

Forma în vigoare a articolului 297 din Codul Penal care incriminează abuzul în serviciu:

  • Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.

 

Liviu Dragnea a fost condamnat, în primă instanță, pe 21 iunie la 3 ani și jumătate de închisoare cu executare pentru complicitate la abuz în serviciu. Prejudiciul calculat de procurori în dosarul în care Liviu Dragnea a fost condamnat joi este de 108.000 lei.

În cazul impunerii unui prag mai mare de 108.000 lei pentru abuzul în serviciu, Liviu Dragnea scapă automat de acuzați și, implicit, și de condamnarea de 3 ani și jumătate de închisoare cu executare, deoarece va beneficia de legea penală mai favorabilă.

Propunerile făcute pentru redefinirea abuzului în serviciu(documentul integral: Amendamente abuzul în serviciu): 

  • Ministerul Justiției: Propune ca pragul pentru ca abuzul în serviciu să fie infracțiune să fie egal cu salariul minim pe economie (în prezent, 1.900 lei brut)
  • Cătălin Rădulescu (PSD): (1) Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte prin încălcarea legii şi prin aceasta cauzează o pagubă materială mai mare de 200.000 euro unei persoane fizice sau unei persoane juridice se pedepseşte cu închisoarea de la 1 la 5 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.
  •  Laura Moagher (PSD): (1) Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor sale de serviciu, cu știință și cu intenție, nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte prin încălcarea legii şi prin aceasta cauzează o pagubă materială unei persoane fizice sau unei persoane juridice, se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani.
  • PNL: (1)Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos, incalcandu-si obligatiile de serviciu reglementate prin lege, ordonanță sau ordonanță de urgență sau care îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos, prin incalcarea legii, ordonanței sau ordonanței de urgență şi prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.
  • USR: (1) Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte prin încălcarea unei legi, a unei ordonanțe sau ordonanțe de urgență a Guvernului şi prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică. SAU (1) Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte prin încălcarea unei legi, a unei ordonanțe sau ordonanțe de urgență a Guvernului şi prin aceasta cauzează o pagubă materială mai mare de 1.000 de lei ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.
  • Marton Arpad (UDMR): (1)Fapta funcționarului public care, cu scopul de a obține pentru sine sau pentru soț, rudă sau afin de până la gradul II inclusiv, un folos material necuvenit, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, cu intenție, refuză să îndeplinească un act sau îl îndeplinește prin încălcarea unor dispoziții exprese dintr-o lege, ordonanță de urgență sau ordonanță de guvern, și prin aceasta cauzează o pagubă materială gravă sau o vătămare gravă, certă și efectivă a drepturilor sau intereselor legitime nepatrimoniale ale unei persoane fizice sau juridice, vătămare constatată în mod definitiv prin act al organului competent, dacă fapta nu îndeplinește elementul constitutiv al alte infracțiuni, se pedepsește cu închisoare de la 2-5 ani sau cu amendă.
  • PMP: (1)Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, cu intenţie nu îndeplineşte un act prevăzut de dispoziţiile exprese dintr-o lege, ordonanță de Guvern sau ordonanță de urgență a Guvernului sau îl îndeplineşte prin încălcarea unor dispoziţii exprese dintr-o lege, ordonanță de Guvern sau ordonanță de urgență a Guvernului şi prin aceasta cauzează o vătămare efectivă a drepturilor fundamentale sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepseşte cu închisoarea 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.
  • Parchetul General: (1) Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos, prin încălcarea unei legi sau a altui act normativ care, la data adoptării lui, avea putere de lege, şi prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică. SAU (1) Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos, prin încălcarea unei legi sau a altui act normativ cu putere de lege, şi prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.

Comisia parlamentară specială condusă de Florin Iordache a modificat joi două treimi din Codul penal în aproximativ patru ore. Majoritatea PSD – ALDE – UDMR a decis ca pentru spălarea banilor sau constituirea de grup infracțional organizat să nu se mai dispună confiscarea extinsă a averii, să se acorde circumstanțe atenuante în cazul infracțiunilor de corupție și să relaxeze condițiile pentru eliberarea condiționată din închisoare.

Ședința a fost închisă după dezbaterea articolului 267 din cele aproape 400 de articole ale actului normativ.

Cele mai importante modificări aduse joi de Comisia Iordache la Codul penal: 

  • pentru spălarea banilor sau constituirea unui grup infracţional nu se mai dispune confiscarea extinsă
  • Se acordă circumstanțe atenuante pentru achitarea prejudiciului în cazul infracțiunilor de corupție (în prezent, aceste infracțiuni sunt exceptate de la circumstanțe atenunate).
  • Au fost relaxate condițiile pentru eliberarea condiționată a infractorilor:
    • Cei condamnați la închisoare pentru o perioadă mai mică de 10 ani, pot fi eliberați condiționat după executarea a minimum jumătate din pedeapsă (în prezent trebuie să execute minimum două treimi);
    • Infractorii care au vârsta mai mare de 60 de ani execută doar o treime din pedeapsă, față de minimum jumătate cât este în prezent, dacă au primit mai puțin de 10 ani de închisoare.
  • la pedepse cu închisoare se aplică pedeapsa cea mai grea, la care se poate adăuga un spor de maximum 3 ani. Stelian Ion (USR): ”Este o relaxare incredibilă. Îi gratificaţi pe infractori, adică primesc maximum un spor de 3 ani. Atunci am spus că aveţi un interes politic, era cu dedicaţie, acum nu ştiu dacă v-aţi propus asta”.
  • în cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă în integralitate
  • în cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, limitele de pedeapsă aplicabile sunt cele din legea mai favorabilă precum şi termenele şi condiţiile de prescripţie din legea penală mai favorabilă”.
  • s-a decis că fapta este săvârşită cu intenţie când făptuitorul: a) prevede rezultatul faptei sale, urmărind producerea lui prin săvârşirea acelei fapte. Ori de câte ori legea penală prevede că pentru a putea fi infractiune se impune săvârşirea faptei într-un anume scop, infracţiunea trebuie să fie săvârşită cu intenţie directă, care să rezulte în mod neîndoielnic, din circumstanţele concrete ale cauzei”.
Doneaza prin PayPal paypal icon
Donatie recurenta

Doneaza lunar pentru sustinerea proiectului G4Media

Doneaza prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Doneaza prin Patreon

Donează

Abonează-te la newsletter

22 comentarii

  1. Astea-s riscurile democratiei : aparitia in politica a unor insi precum Radulescu- Mitraliera, oameni cu germenul necinstei in ei. Cand acesta a incoltit si a devenit vizibil pt toata lumea deci si pt DNA, urmeaza riposta organelor statului dar si contra riposta borfasului. Este o parte din ceea ce vedem acum cu prilejul prezentarii acestui amendament de-a dreptul „obscen” prin continutul sau.

    PS. Acum insa daca ne gandim la Dragnea, Radulescu este o Maica Tereza a PSD !

  2. Vi s-a parut ca Dragnea, omitem cele doua condamnari primite pana acum, a fost in rest un ins moral ?

    Exact asa gandeam si eu : cand te paste inchisoarea, mai conteaza ca iti dai o lege pentru tine, ca sa te scape ? Evident ca nu, cu atat mai mult cu cat legea ce iti este dedicata nu este neconstitutionala ci execrabil de imorala !

    PS. Concluzia : Trebuie iesit in Strada masiv, ACUM, nu in august, cum s-a anuntat (incep sa am dubii cu privire la buna credinta a celor care organizeaza „maine” protestul ca sa „impiedice” ceea ce urmeaza sa se intample azi !)

    • Su, stiu ca nu e momentul ,dar ti-am lasat un mesaj la articolul cu Klemm. Te rog sa nu ma certi prea tare, doar stii ca sunt putin cam..aerian in ultima perioada…
      Zi buna!

  3. Puteti sa iesiti si „ieri”…Dragnea Bo$$ #Rezista

    • Ti-ai verificat temperatura, esti sigura ca nu ne vei lasa fara ”apa” atat de pretioasa…?

  4. Pragul mic propus de minister e praf in ochi.
    Schepsisul constă in definirea beneficiarilor infractiunii, doar rude rude apropiate.

  5. Cat de harnici sunt alesii neamului in a asigura conditii lipsite se stres functionarului public, de la ultimul mujic pana la presedintele Camerei Deputatilor . Intre timp nici un strop de sudoare pt vreun km de autostrada , o idee sau un telefon sa aduca acasa macar 2-3 romani din cele 3 mil , nimic dom’le . Daca functionaru’ public nu poate sifona linistit natiunea nu poate dormi noaptea. Nu trebuie sa doarma !!

  6. URAAAA!!!!
    PSD, PSD, PSD scapa-ne!

    • „- PSD, PSD scapa-ne din lesa, vrem sa furam…!
      – Furati ma, dar lasati ceva si urmasilor, urmasilor vostri…
      – Da-i in ma-sa, sa-si gaseasca de furat, lumea e mare…!”

  7. „Favorizarea infractorului săvârşită de un membru de familie sau afin până la gradul II, nu se pedepseşte.”
    Deci, daca eu sunt ruda cu Dragnea si ii favorizez acestuia furtisagurile, nu pot fi pedepsita.

    Asemenea legi absurde nu au nici macar aia din Cosa Nostra sau ‘Ndrangheta.

  8. Imi raspunde si mie cineva la intrebarea urmatoare:
    Daca, in 2015, Curtea de Conturi a Romaniei a incalcat grosolan legea care reglementa activitatea bancilor pentru locuinte, in sensul ca n-a tinut seama nici de prevederile OUG 99/2006 si de Normele de aplicare a ei, nici de Conditiile Generale de Afaceri si de Conditiile Generale ale contractelor de economisire-creditare (conditii autorizate de BNR!!), cum se traduce in termeni judiciari aceasta fapta?!
    Mentionez ca aceasta fapta a Curtii de Conturi s-a materializat prin sistarea platii primelor de stat la care clientii, cca 500.000 (putini, nu?), aveau dreptul LEGAL, care a condus apoi la blocarea intregului sistem de economisire-creditare, blocaj existent si in ziua de azi.
    Haideti, curaj!

  9. „Așa se recrutează oligarhia care stăpânește țara românească. Nu este o oligarhie măcar statornică, de tradiție istorică, de bravură, de obligațiuni morale, de nobilitate, ori de merite; este o oligarhie mutabilă, de perpetuă premeneală, accesibilă oricui prin nimereală, prin loterie, prin aventură. Îndrăzneală multă, lipsă de orice scrupuluri, renunțare la demnitate personală, la onoarea familiei, infamie chiar, dacă trebuie, și puțintel noroc — și cariera strălucită e gata. Așa se face concurența; așa se parvine; așa se intră în rangurile nobiliare ale oligarhiei române.”

    Iar ei, oligarhii „…Șoptesc, discută, și perorează și izbucnesc și pun lumea la cale, — gândind la… persoane; vorbind de… persoane; aplaudând sau condamnând.. persoane; expulzând sau decorând.. persoane; exaltând sau calomniind… persoane !…Persoane și iar persoane ! Firește, sistema trebuie să fie consecventă. Aci, lumea e a persoanelor, nu persoanele sunt ale lumii… Aci sunt slujbe pentru slujbași, nu slujbași pentru slujbe; biserici pentru popi și paracliseri, nu paracliseri și popi pentru biserici; gâște pentru hahami, nu hahami pentru gâște; catedre pentru profesori, nu profesori pentru catedre… Aci e, în fine o patrie pentru patrioți, nu patrioți pentru o patrie…”
    [I. L. Caragiale, octombrie 1907]

    asa-i ca nu ne-am miscat nici o picatura?

  10. Ce viata va fi dupa votarea legilor justitiei? Cum vom trai fara Comisia de la Venetia? Sa nu mai acuzam judecatorii CCR? Atentie, sunt lucruri cu care majoritatea românilor sunt confruntati zilnic…

  11. Iesiti cu sutele de mii pe strada daca nu vreti sa fiti iobagi in romania pe mosia lui dragnea .
    Asta face codul penal legalizeaza tara lui dragnea in care ei fac tot ce vor iar noi putem pleca din tara.

  12. BNR a scapat de neglijenta in serviciu in cazul supravegherii bancilor pentru locuinte.

  13. Au rezolvat baietii pina la urma… Ma intreb daca ar fi PSD-istii asa de consecventi si constiinciosi in interesul tarii si al cetateanului , unde am fi ajuns acum.
    Probabil dupa promulgare o sa-i vedem pe toti infractorii astia la A3 si RTV ca exemple de cetateni abuzati, facuti infractori pe nedrept .
    Deci sa inteleg ca acum abuzul in serviciu e la liber pentru prieteni si alti interesati atit timp cit nu sunt rude apropiate. Misto !

  14. Doar Strada ii mai poate opri!

  15. Se pare ca in romania nu exista o problema cu coruptia, cu angajarile pe nepotisme,clientela de partid din moment ce toate modificarile s-au facut in favoarea inculpatilor si nici macar una sa sprijine pagubitul.Deci romania e cea mai necorupta tara din europa.

  16. V-as ruga sa verificati ca un alt beneficiar important este prietenul de vacante al lui Dragnea, Arsene de la Neamt. Are pe rol un proces cu 2 fapte de trafic de influenta. In lumina noilor modificari ca fi achitat.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.