Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Administraţia Biden a anunţat, joi, sancţiuni dure pentru mai mulţi oligarhi ruşi şi familiile lor, ca reacţie după invadarea Ucrainei de către Rusia, transmite agenția News.ro. Ruşii aflaţi pe lista celor vizaţi de sancţiuni sunt acuzaţi că îl susţin în continuare pe Vladimir Putin, în ciuda invadării brutale a Ucrainei.
“Aceste persoane şi familiile lor vor fi tăiaţi din sistemul financiar american, bunurile lor din SUA vor fi îngheţate şi proprietăţile lor vor fi blocate”, se arată pe site-ul Casei Albe.
Printre cei sancţionaţi se numără şi Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului.
De asemenea, Statele Unite impun restricţii de viză unui număr de 19 oligarhi şi 47 de membri ai familiilor lor şi asociaţi.
Ruşii vizaţi de “blocarea totală” sunt următorii:
Nikolai Tokarev (soţia sa Galina, fiica Mayya şi două companii de imobiliare)
Boris Rotenberg (soţia sa Karina şi fiii săi Roman şi Boris)
Arkadi Rotenberg (fiii săi Pavel şi Igor şi fiica Liliya)
Serghei Chemezov (soţia sa Ekaterina, fiul său Stanislav şi fiica vitregă Anastasia)
Igor Şuvalov (cele cinci companii alee sale, soţia sa Olga, fiul său Evgheni şi compania sa şi avionul său, precum şi fiica sa Maria şi compania sa)
Evgheni Prigozhin (cele trei companii ale sale, soţia sa Polina, fiica sa Liubov şi fiul său Pavel)
Dmitri Peskov, secretarul de presă al preşedintelui Putin
Alişer Usmanov (superiahtul său, unul dintre cele mai mari din lume, confiscat de autorităţile germane, şi avionul său privat, unul dintre cele mai mari ale Rusiei)
Foto: Dmitry Peskov / Sursa foto: Kremlin.ru
multumesc !
desi patternul e difuz
descarcarea de energie este spre maxim
este f placut
aproape asemanatoare unui orgasm
cu observatia ca se contracta toti muschii corpului
foarte placut !
multumesc !
cam intunecat , tin si lumona stinsa
nu am lumina in pleoapele ochilor
au aparut niste flori
verzi cu roz rosu , frumoase
apoi o usa alba
fe car am invercat 20 secunde sa ma agat
apoi o lumina galbena
care am asociatul cu , rau
m-am oprit imediat
can interpretez , rau
reiau Controlul
ma opresc !!?
cu port-jartiere albe nu aveti ?
???
o vrajitoare
m-aintors imediat
un personaj cu mustata , ca dl petkov
din jocuri video
cu sapca rosie
a ridicat sapca cu msna
probabil forma de salut
un baiat cate rafea
cred ca in sensul ca m-a pacalit
multumesc cu baieti
prefer cu fetele
gata
au fost niste poze alb nnegru decepoca
multumesc !
pentru contractii !
noapte frumoasa !
Omule, ai creierii varza…