G4Media.ro

Liga Campionilor: Madrid învinge Leipzig, Manchester City pe FC Copenhaga, ambele în…

Sursa foto: Facebook UEFA Champions League

Liga Campionilor: Madrid învinge Leipzig, Manchester City pe FC Copenhaga, ambele în deplasare / S-au jucat primele meciuri din optimi

Echipa spaniolă Real Madrid a învins marţi seara, în deplasare, scor 1-0, gruparea RB Leipzig, iar Manchester City s-a impus cu 3-1, în faţa formaţiei daneze FC Copenhaga, în manşa tur a optimilor de finală ale Ligii Campionilor, transmite News.ro.
În Germania, gazdele au marcat încă din minutul 2, prin Benjamin Sesko, dar golul a fost anulat pentru o poziţie de ofsaid. Madrilenii au încercat apoi în câteva rânduri poarta lui Gulacsi, iar Brahim Diaz a deschis scorul în startul reprizei secunde, minutul 48, când a driblat superb mai mulţi adversari şi a şutat la colţul lung, din interiorul careului, învingându-l pe portarul gazdelor. După gol, elevii lui Marco Rose au căutat egalarea şi au presat, însă aproape de gol a fost tot Realul, prin bara lui Vinicius Junior, în minutul 72.
Brahim Diaz a ieşit accidentat în minutul 84 şi Real s-a impus cu 1-0 în prima manşă a optimilor de finală din Liga Campionilor.
Returul de la Madrid se dispută în ziua de 6 martie.
RB LEIPZIG: Gulacsi – Simakan, Klostermann, Orban, Raum – Dani Olmo (Elmas 75), Henrichs (Haidara 75), Schlager (Kampl 90), Simons – Openda (Poulsen 75), Sesko. ANTRENOR: Marco Rose
REAL MADRID: Lunin – Dani Carvajal, Nacho, Tchouameni, F. Mendy – Valverde, Kroos, Camavinga, Brahim Diaz (Lucas Vazquez 84) – Rodrygo (Joselu 84), Vinicius Junior. ANTRENOR: Carlo Ancelotti
Cartonaşe galbene: Marco Rose 45, Simakan 53, Poulsen 77, Sesko 85 / Dani Carvajal 66, Vinicius Junior 85
Arbitri: Irfan Peljto – Senad Ibrisimbegovic, Davor Beljo – Milos Gigovic (toţi din Bosnia)
Campioana Europei şi a lumii, Manchester City a ratat prima ocazie a meciului, prin Nathan Ake, în minutul 6, pentru ca în minutul 10 De Bruyne să deschidă scorul cu un şut din careu la colţul lung. Guardiola l-a pierdut apoi pe Grealish, care a ieşit accidentat în minutul 21, iar oaspeţii au trimis în bară, în minutul 23. În minutul 34 a venit golul egalizator al danezilor, înscris de Mattsson, însă Bernardo Silva a readus în avantaj echipa oaspete, cu un gol marcat în primul minut al prelungirilor primei reprize. Haaland a trimis în bară în minutul 77, iar Foden a stabilit rezultatul final în minutul 90+2, făcând mai uşoară misiunea echipei lui Guardiola pentru returul din 6 martie.
FC COPENHAGA: Grabara – Jelert, McKenna, Vavro, Diks – Diogo Goncalves (O. Hojlund 71), R. Falk, Mattsson (J. Larsson 81) – Elyounoussi, Claesson (Cornelius 55), Achouri (Sorensen 81). ANTRENOR: Jacob Neestrup

MANCHESTER CITY: Ederson – K. Walker, R. Dias, Stones, Ake – B. Silva (M. Nunes 78), Rodri, De Bruyne – Grealish (Doku 21), Haaland, Foden. ANTRENOR: Josep Guardiola
Cartonaşe galbene: R. Falk 71, Diks 74, Neestrup 84
Arbitri: Jose Maria Sanchez – Raul Cabanero, Inigo Prieto – Cesar Soto Grado (toţi din Spania)

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...