G4Media.ro

Liderul grupului USR PLUS din Senat: Iniţiativa legislativă privind cedarea gratuită a…

Liderul grupului USR PLUS din Senat: Iniţiativa legislativă privind cedarea gratuită a celor 46 de hectare de terenuri de la Romexpo, o încercare de a devaliza statul cu jumătate de miliard de euro

Liderul grupului parlamentar USR PLUS din Senat, Radu Mihail, a calificat, luni, drept o încercare ”absolut inacceptabilă” de ”a devaliza statul român cu o jumătate de miliard de euro” iniţiativa legislativă care prevede cedarea în mod gratuit 46 de hectare de teren la Romexpo.

„V-am invitat înainte de şedinţa Biroului permanent al Senatului, pentru că avem un punct pe ordinea de zi extrem de grav. (…) Iniţiativa legislativă care spune că statul român ar trebui să cedeze gratis 46 de hectare în nordul Bucureştiului, de mare calitate şi de mare valoare imobiliară, împreună cu toate bunurile folosite în prezent de Camera de Comerţ şi Industrie a României în toată ţara, este pentru noi o încercare inacceptabilă de a văduvi practic românii de o valoare care trebuie folosită altfel. Mi se pare absolut inacceptabil ca românii să nu beneficieze de un bun de o astfel de valoare. Gândiţi-vă ce se poate face cu 300 – 500 de milioane de euro”, a afirmat senatorul USR PLUS.

În opinia sa, Guvernul este cel care ar trebui să găsească o soluţie la acest proiect legislativ, care „diluează enorm” responsabilitatea.

„Este ceea ce noi numim în limbaj parlamentar o încercare de a face o ‘belină’. În loc să meargă normal către Guvern, care să găsească o soluţie, se vine cu o propunere legislativă care diluează enorm responsabilitatea şi doamna Scîntei, care împinge exagerat această propunere, cred că ştie că nimeni în Guvernul României nu ar semna, nu ar aviza un astfel de transfer de societate de la statul român către cineva, nu ştim cine. (…) Suntem într-o situaţie inedită şi presiunile de astăzi, din Biroul permanent, sperăm să rezistăm acestor încercări de a da peste cap procesul doar pentru a ne asigura că bunurile statului român pleacă în mâinile cuiva”, a conchis Radu Mihail.

Context

Senatoarea USR Silvia Dinică, președinta Comisiei Economice, a acuzat-o, pe 11 iunie, pe liberala Iulia Scântei, șefa Comisiei Juridice, că face jocul unui dezvoltator imobiliar în dosarul legii Romexpo.

Mai precis, Silvia Dinică susține că Iulia Scântei vrea să evite o dezbatere pe marginea proiectului de lege prin care statul român ar da gratuit Camerei de Comerț și Industrie a României cele 46 de hectare unde se află Romexpo, proiect votat anul trecut de PSD și PNL și retrimis Parlamentului pentru reexaminare de președintele Klaus Iohannis.

În replică, senatoarea PNL, Iulia Scântei, a respins „categoric” acuzațiile potrivit cărora ar face presiuni în favoarea unor grupuri de interese imobiliare în cazul Legii Romexpo, lansate de senatoarea USR Silvia Dinică.

Senatoarea PNL mai afirmă că, în cadrul discuțiilor din Comisia juridică, a fost în favoarea „stabilirii unor norme legale prin care proprietatea statului, în această chestiune, să fie pe deplin garantată și apărată”.

„Mai exact, am susținut ca această lege să interzică tunurile imobiliare mascate – adică terenurile în discuție să nu fie înstrăinate sub nicio formă, iar statul să le poată recupera deîndată dacă obiectivele nu sunt îndeplinite”, mai scris Iulia Scântei, care susține că Silvia Dinică „a invitat la masa discuțiilor din Parlament oameni de afaceri cu interese directe în proiectul RomExpo”.

Citește și

Dan Barna: „Legea Romexpo” nu poate fi susținută. Statul român trebuie să-și administreze activele, astfel încât acestea să producă resurse

 

Donează prin PayPal paypal icon
Donație recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Abonează-te la newsletter

21 comentarii

  1. Lozinci ONG-iste, fara a studia situatia juridica a terenului…..terenul este inca vreo 33 de ani in administrarea CCIR, drept de folosinta, superficie daca vreti mai exact, cladirile edificate acolo sunt proprietatea CCIR, care este pana la urma o asociatie de utilitate publica…..cine ar da 2 lei pe un teren cu asa sarcini?, acum nu produce impozit pe proprietate, e al statului…..pavilionul central e o lucrare de arta inginereasca, realizata de marele inginer Panaite Mazilu, modul de abordare a structurii este in multe carti….daca va fi inclus in patrimoniu nu mai poate fi demolat…..si la expirarea contractului actual, statul e bun de plata catre Romexpo
    Vorbim aici de valorificarea unei proprietati publice…..impozitele generate de cladirile si joburile nou create vad ca nu mai conteaza..
    Daca situatia juridica era clara il praduiau politicienii nostri pana acum. Iulius mall a dovedit ca poate la Iasi, Timisoara, Cluj…e o firma care poate mobiliza sumele necesare investitiilor.
    O asociere cu un mare investitor e singura fezabila….. ca daca nu vine unul serios, verificat, patim la fel ca alte parteneriate ratate, Casa Radio, Proiectul de langa biblioteca Nationala…au fost semnate contracte, dar in 20 de ani nimic…..stam cu ruinele in oras

    • Iulian Dascălu, dvs. sunteți? Bun venit pe forumul g4media!

    • Cei de la Iulius au dovedit la Iasi si in alte parti ca sunt niste mafioti imobiliari: orasele au pierdut zeci de hectare de teren ultracentral, fara nicio licitatie, si nu incaseaza niciun ban. Iulian Dascalu ia tot profitul.
      Iar cei care voteaza asemenea porcarii castiga spagi.

    • Intreaba orice iesean ce crede despre Palas si Dascalu si numai mafiot imobiliar nu o sa auzi. Palas a devenit o zona de top in Iasi, cand inainte era doar un strand distrus. A atras firme IT sa investeasca in oras, inclusiv Amazon. Sunt zeci de mii de oameni care au locul de munca in Palas Mall. Este o investitie care a ajutat f mult orasul.

    • Ce-a facut ma ? A facut niste mizerii de mall-uri in centrele oraselor. Unde dracu ai mai vazut asa ceva in toata Europa ? Doar in Romanistan. Bai, eu care stau in zona, nu vreau sa vad zeci de betoane si poluare in zona care acum e verde.

    • Liberalii nu se gândesc la viitorul cultural al Bucureştiului, astfel încât Europa tot la Budapesta se va termina ca interes turistic pentru cei ce nu ne primesc în Schengen.

    • Deci nu se poate construi acolo, asta e, de fapt chiar perfect. Hai sa facem un parc urias, e cam aproape de Herastrau dar lasa ca e bine, ceva mai aproape de cartierul Pajura. Bucurestiul e de departe capitala cu cei mai putini m2/locuitor din Europa… Chisinaul de exemplu are peste dublu fata de noi.

  2. Welcome to Romanistan

  3. Radu Mihail de la USR PLUS: „„Este ceea ce noi numim în limbaj parlamentar o încercare de a face o ‘belină’. În loc să meargă normal către Guvern, care să găsească o soluţie, se vine cu o propunere legislativă care diluează enorm responsabilitatea şi doamna Scîntei, care împinge exagerat această propunere, cred că ştie că nimeni în Guvernul României nu ar SEMNA, nu ar aviza un astfel de transfer de societate de la statul român către cineva, nu ştim cine.”

    Pai, din cate stiu eu, orice Proiect legislativ eleborat in Parlament merge la mai multe Institutii pentru Avizare sau Punct de vedere: una dintre ele este Guvernul Romaniei(mai e Consiliul Legislativ cu „celebrul” Florin Ciordache mare sef, apoi Consiliul Economic si Social, plus diferite Comisii din Parlament!)…
    Ce spune Guvernul Romaniei?!

    • Toate comisiile alea verifica legalitatea, nu oportunitatea care se da prin lege. Nu e ilegal ce se propune, s-a mai facut de atatea ori, dar este profund imoral

  4. Daca ar fi dupa USR toate activele, terenurile ar ramane asa cum sunt acum. De ce sa facem acolo o fabrica de bani si in folosul Statului dupa care terenul sa revina tot acestuia? Sa le lasam toate asa, sa balteasca, sa produca doar paguba. Asta e gandirea USR.

    • @Mozzie – ce fabrica de bani? Vrei sa spui de betoane – fix un mall langa Herastrau ne trebuia. Si cand ii revine terenul inapoi Statului… peste vreo suta de ani?

  5. Bai baieti, ce naivi santeti.
    Stati sa termine Clotilda cu Gunoierii si sa vedeti imobiliare in S1. Voi de ce credeti ca e batalia asta pe S1?
    Au alti baieti interese pe acolo.

    • PSD si PNL sunt aliate si au majoritatea la S1, nu dati vina pe Armand pentru ticalosiile USL (inclusiv criza gunoaielor)!

  6. Ba, daca nu va convine, il cumpar eu. :))

  7. Problema e ca nu vad de ce si cu ce drept tine Statul din adins sa-l ‘cedeze’ … Ramane proprietatea cetateanului si din banii lui dezvoltati ceva serios, demn de sec. XXI si UE.

    Pe urma ii aud ca se plang ca-„i tara vanduta”, dar stau cu mainile-n coate si se uita ca vaca la inmormantare.

  8. Betoane, betoane…. sa curga betoane… altfel nu e frumos daca nu avem betoane…
    S-a terminat Baraganu’?
    De ce nu fac „biznis hub” si Mall la Cornetu?

  9. Parerea mea este ca Statul nu ar mai trebui sa instraineze nimic, ci doar sa lease-eze.
    A mai fost ideea aia cu „fondul suveran” vehiculata de dragnea. Ala voia sa fie dupa modelui malaysian, unde banii s-au evaporat prin buzunarele smecherilor. Dupa parerea mea ar fi util un astfel de fond care sa investeasca initial in proprietati pe care sa le inchirieze (lease sau rent) iar ulterior sa investeasca in activitati profitabile. Categoric NU sa construiasca spitale si autostrazi cum voia dragnea, pentru ca acolo se pot fura masiv bani in lipsa unui control riguros.
    Parca Danemarca avea un astfel de fond de mare succes.

  10. Polemica de rahat. Organizati licitatia. Cine il cumpara sa faca ce vrea. Indiferent de pret. 2 criterii de admitere la licitatie : castigatorul trebuie sa faca dovada ca are bani sa plateasca contravaloarea terenului si ca are bani SA CONSTRUIASCA.