G4Media.ro

Liderii arabi condamnă decizia lui Trump de a recunoaște suveranitatea Israelului asupra…

Sursa: Al Arabiya

Liderii arabi condamnă decizia lui Trump de a recunoaște suveranitatea Israelului asupra Înălțimilor Golan

Liderii arabi au condamnat duminică decizia preşedintelui american Donald Trump de a recunoaşte suveranitatea Israelului asupra Înălţimilor Golan, într-un semn rar de unitate arabă pe fondul disputelor regionale, relatează dpa, citată de Agerpres.

Într-un discurs susţinut în deschiderea summitului anual al Ligii Arabe de la Tunis, regele Salman, a cărui ţară este un aliat regional cheie al SUA, a respins duminică decizia preşedintelui Donald Trump de a recunoaşte suveranitatea Israelului asupra Înălţimilor Golan.

„Subliniem din nou că respingem categoric orice măsuri care pot afecta suveranitatea Siriei asupra Golan”, a spus monarhul saudit.

Israelul a cucerit zona strategică Înălţimile Golan de la Siria în 1967, în urma războiului arabo-israelian. Israel a anexat acest teritoriu în 1981, deşi decizia nu a fost recunoscută la nivel internaţional.

Luna trecută, Trump a semnat o proclamaţie care exprima sprijinul pentru suveranitatea Israelului asupra Înălţimilor Golan, într-o ceremonie de la Casa Albă la care a participat premierul israelian Benjamin Netanyahu.

Chestiunea Înălţimilor Golan este o temă centrală a reuniunii de o zi a Ligii Arabe.

Preşedintele tunisian Beji Caid Essebsi a avertizat duminică că gestul SUA va alimenta tensiunile regionale. „După cum recunoaşte comunitatea internaţională, acesta este un teritoriu arab ocupat”, a spus Essebsi la summit.

„Ar trebui făcute eforturi pentru a pune capăt ocupaţiei şi a obţine securitate şi stabilitate, în loc să fie consacrată politica faptului împlinit, încălcând legitimitatea rezoluţiilor internaţionale şi ridicând nivelul tensiunilor în regiune”, a adăugat el.

Liderul Ligii Arabe, Abdul Gheit, a fost foarte critic faţă de decizia lui Trump. „Ocupaţia este o crimă şi legalizarea ei un păcat”, a spus Abdul Gheit la acelaşi summit.

Decizia lui Trump privind Înălţimile Golan a urmat după mutarea, anul trecut, a ambasadei americane de la Tel Aviv la Ierusalim, care a provocat furie în lumea musulmană.

Preşedintele sirian Bashar al-Assad nu a fost invitat la summiturile Ligii Arabe după ce cei 22 de membri ai organizaţiei au suspendat ţara sa din Ligă în 2011, în semn de protest împotriva reprimării brutale de către forţele fidele guvernului său a revoltei pro-democraţie care a evoluat într-un război civil devastator.

În ultimele luni, unele ţări arabe au semnalat o „încălzire” a atitudinii lor faţă de guvernul izolat al lui Al-Assad, notează dpa.

De asemenea, reuniunea de duminică are loc în contextul unei dispute pe termen lung între blocul condus de saudiţi şi emiratul vecin al Qatarului.

Emirul Qatarului Tamim bin Hamad Al Thani participă la summit, la câteva luni după ce a lipsit la o reuniune regională din Arabia Saudită.

În 2017, Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Bahrein şi Egipt au rupt legăturile diplomatice, economice şi de transport cu Qatarul, acuzându-l că sprijină şi finanţează terorişti, o acuzaţie negată de Doha.

Arabia Saudită şi EAU poartă un război devastator în Yemen împotriva rebelilor aliaţi cu Iranul, un rival regional al Riadului.

Sursa Foto: Al Arabiya

Citește și

Ce se ascunde în spatele recunoaşterii de către SUA a suveranităţii Israelului asupra Înălţimilor Golan şi de ce ambasadele se mută de la Tel Aviv

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. In curand Trump recunoaste si Crimeea ca parte a Federatiei Ruse.