G4Media.ro

Liban: Criza politică devine cronică după ce premierul desemnat Mustapha Adib şi-a…

Liban: Criza politică devine cronică după ce premierul desemnat Mustapha Adib şi-a anunţat demisia

Premierul desemnat libanez Mustapha Adib a anunţat sâmbătă că demisionează, după aproape o lună de eforturi în vederea formării unui guvern tehnocrat, transmite Agerpres. E al doilea premier desemnat care nu reușește să își construiască guvernul. Formarea executivului a întâmpinat obstacole în urma unei cereri a principalelor două grupări şiite libaneze, Hezbollah şi Amal, ca ele să desemneze candidaţii la mai multe posturi de ministru, inclusiv cel de ministru al finanţelor, care a fost deţinut de un şiit. Adib a avut mai multe întâlniri cu politicieni şiiţi, dar nu a reuşit să ajungă la un acord privind modalitatea de desemnare a ministrului finanţelor.

Adib a declarat că renunţă la ”sarcina formării guvernului”, în urma unei întrevederi cu preşedintele Michel Aoun, după ce eforturile sale au întâmpinat dificultăţi.

El a încercat să structureze un cabinet de experţi într-o ţară unde puterea este împărţită între musulmani şi creştini, dar eforturile sale s-au împotmolit atunci când s-a ajuns la titularii posturilor de ministru, în special cu privire la numele viitorului ministru al finanţelor, care va avea un rol esenţial în elaborarea unui program destinat ieşirii Libanului din grava criză economică.

Lovite de problema datoriilor, băncile libaneze sunt paralizate, iar moneda naţională este în cădere liberă. Tratativele cu Fondul Monetar Internaţional asupra unui pachet de asistenţă financiară vital s-au blocat în acest an. Prima sarcină a viitorului guvern va fi relansarea acestor negocieri, transmite Agerpres.

Foto: Mustapha Adib, prim-ministrul Libanului / Sursa: Facebook

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează