Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Fost mare atacant al Italiei, Christian Vieri l-a lăudat pe Cristi Chivu pentru munca depusă în primul sezon ca antrenor la Inter Milano. „Un antrenor excelent.”
Jose Mourinho, despre Cristi Chivu: „A fost o mică vedetă și pentru că nu a avut rivali în Serie A”
Debutant pe banca tehnică a celor de la Inter, Chivu a impresionat el cucerind titlul în Serie A cu trei etape înainte de finalul sezonului.
Performanța lui Chivu nu a trecut neobservată, iar Vieri l-a lăudat pe antrenorul român.
„Chivu s-a dovedit a fi excelent și pentru că, ca fost mare jucător, știa că tensiunile de după finalul sezonului trecut erau normale. Erau reziduri toxice care trebuiau eliminate la momentul potrivit, iar el a reuşit asta.
Echipa a fost întotdeauna puternică, pe parcursul acestui sezon. Nu m-am îndoit niciodată de antrenor, chiar dacă nu era foarte experimentat.
De fapt, mă așteptam să meargă exact așa. Acum, Chivu este campionul Italiei și toată lumea l-a observat. Și atenție, acesta este doar începutul.
Chivu a moștenit de la Inzaghi un Inter dominant, a păstrat caracteristicile de bază și a avut oportunitatea de a adăuga jucători tineri puternici precum Pio și Sucic.
Comunică direct și a demonstrat puterea de a se descurca cu jucători cu personalitate, fără teama de a pune pe cineva pe bancă.
Managementul este întotdeauna cel mai dificil lucru, iar el se pricepe la asta. Acesta este un alt motiv pentru care cred că Inter va domina în continuare Italia”, a precizat Christian Vieri pentru Gazzetta dello Sport, citat de Eurosport.
Chivu poate bifa o „dublă” istorică la debut contra celor de la Lazio, în finala Cupei Italiei. Meciul va avea loc miercuri, 13 mai, de la ora 22:00.
Cristi Chivu îi răspunde lui Jose Mourinho: „S-au schimbat multe în 16 ani”