Home » Articole » Lazăr, întrebat dacă o deleagă pe Kovesi pe o funcţie: Este foarte posibil să ne gândim la o activitate care să fie bună

Lazăr, întrebat dacă o deleagă pe Kovesi pe o funcţie: Este foarte posibil să ne gândim la o activitate care să fie bună

Lazăr, întrebat dacă o deleagă pe Kovesi pe o funcţie: Este foarte posibil să ne gândim la o activitate care să fie bună
Ascultă articolul

Procurorul general, Augustin Lazăr, a declarat miercuri, întrebat dacă o deleagă pe Laura Codruţa Kovesi pe o altă funcţie, că „este foarte posibil să ne gândim la o activitate care să fie bună şi care să aducă un plus Ministerului Public”, transmite Agerpres.

„Procurorii care îşi încheie activitatea la DNA, de regulă, îşi continuă activitatea în cadrul Ministerului Public, folosindu-şi experienţa pe care au dobândit-o la DNA. Este foarte posibil să ne gândim la o activitate care să fie bună şi care să aducă un plus Ministerului Public din experienţa câştigată la DNA. Urmează să vedem în perioada următoare„, a spus Lazăr.

- articolul continuă mai jos -

Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a decis miercuri că Laura Codruţa Kovesi îşi va continua activitatea în calitate de procuror la DIICOT Sibiu.

Practic, Laura Kovesi se întoarce la DIICOT Sibiu, unde a activat înainte de a fi numită, în anul 2006, în funcţia de procuror general al României.

Procurorul general, Augustin Lazăr, a declarat miercuri dimineața, înainte de ședința Consiliului Superior al Magistraturii în care urma să se decidă, în secția pentru procurori, unde va activa mai departe ca procuror fosta șefă DNA, Laura Codruța Kovesi, că toate cele trei posturi de consilier de la parchetul General sunt ocupate. ”Sunt speculații de presă”, a declarat Lazăr, referindu-se la scenariul potrivit căruia ar urma să o numească pe un post de consilier la Parchetul General, precizând însă fosta șefă a DNA este un procuror cu experiență considerabilă  și secția de procurori va decide unde își va desfășura mai departe activitatea.

Preşedintele Klaus Iohannis a revocat-o luni pe Laura Codruţa Kovesi din funcţia de procuror-şef al DNA.

Știri video

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole