Home » Analize » Kremlinul va păstra secrete informațiile despre moartea a 14 marinari în incendiul unui submarin

Kremlinul va păstra secrete informațiile despre moartea a 14 marinari în incendiul unui submarin

03 iul. 2019
Ascultă articolul

Informaţiile detaliate despre incendiul care a făcut 14 morţi luni într-un submarin de cercetări al armatei ruse cu baza în Marele Nord „nu vor fi făcute publice”, a anunţat miercuri Kremlinul, invocând „secretul de stat”, relatează AFP, preluat de Agerpres.

Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -

„Această informaţie nu poate fi făcută publică în totalitate. Ea se află în categoria secretului de stat”, le-a spus jurnaliştilor purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, calificând decizia ca fiind „perfect normală”.

„Pentru moment, Statul Major al forţelor armate ruse dispune de o informaţie completă” asupra tragediei, a adăugat Peskov.

Paisprezece marinari, între care şapte căpitani de prim rang – cel mai mare grad al ofiţerilor naviganţi -, au murit luni seară, intoxicaţi de către emisiile cauzate în incendiul de la un misterios submarin destinat, conform versiunii oficiale, studierii mediului marin şi a fundului oceanelor.

Armata nu a oferit decât puţine detalii despre accident, dar preşedintele Vladimir Putin a confirmat că este vorba de un submersibil „neobişnuit”. El a cerut ministrului apărării, Serghei Şoigu, să meargă la Severomorsk, port militar închis în partea rusă din Antarctica, pentru „a stabili cauzele acestei tragedii”.

Conform mass-media ruse, aparatul în chestiune ar putea fi submarinul nuclear AS-12, supranumit ‘Loşarik’, un dispozitiv secret neînarmat conceput pentru cercetare şi pentru operaţiunile speciale de mare profunzime.

Acest accident aminteşte de tragedia submarinului de propulsie nucleară Kursk, navă amiral a Florei ruse a Nordului, care s-a scufundat în timpul unor manevre în Marea Barenţ cu 118 persoane la bord la 12 august 2000, la începutul primului mandat al lui Putin.

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Citește și