G4Media.ro

Kremlinul respinge armistițiul lui Lukașenko prin care cerea „încetarea otilităților” în Ucraina:…

Sursa foto: NATALIA KOLESNIKOVA / AFP

Kremlinul respinge armistițiul lui Lukașenko prin care cerea „încetarea otilităților” în Ucraina: „Operaţiunea militară specială continuă” / „Nu este convenabil să comparăm ideile lui Xi cu ceea ce a spus astăzi Lukaşenko”

Kremlinul a exclus stoparea ofensivei sale împotriva Ucrainei, în pofida apelului la armistiţiu din partea preşedintelui belarus Aleksandr Lukaşenko, principalul său aliat, relatează France Presse, citată de Agerpres.

„Cât priveşte Ucraina, nimic nu s-a schimbat: operaţiunea militară specială continuă, întrucât aceasta este singura cale la ora actuală de a atinge obiectivele stabilite de către ţara noastră”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

De altfel, Kremlinul a cerut vineri să nu se compare planul de pace al Chinei pentru o soluţionare a conflictului din Ucraina cu propunerea de încetare imediată a focului şi iniţierea unor negocieri urgente făcută anterior de preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko, notează EFE.

„Nu este prea convenabil să comparăm ideile preşedintelui Xi (Jinping) cu ceea ce a spus astăzi preşedintele (belarus Aleksandr) Lukaşenko”, a declarat Dmitri Peskov în conferinţa sa de presă zilnică.

Reprezentantul Kremlinului a adăugat că propunerea lui Lukaşenko va fi discutată mai detaliat în cursul întâlnirii acestuia cu liderul rus Vladimir Putin, programată pentru 6 aprilie.

În ceea ce priveşte perspectivele de pace pe termen scurt, Peskov a subliniat că pentru moment ‘nu se schimbă nimic şi că operaţiunea militară specială’ a Rusiei continuă.

Preşedintele belarus a lansat un apel vineri la o încetare imediată a focului în Ucraina şi la începerea negocierilor de pace fără condiţii prealabile ‘înainte de a se ajunge la o escaladare’.

„Îndrăznesc să propun (…) o încetare a ostilităţilor, o încetare a focului fără dreptul de mişcare a trupelor şi transferul de echipamente şi arme’, a declarat Lukaşenko în timpul discursului său anual în faţa Adunării Naţionale (parlamentul).

Potrivit liderului belarus, „trebuie să ne oprim acum, înainte de a se ajunge la o escaladare”.

El a avertizat că perspectivele de pace se estompează pe măsură ce Ucraina continuă să primească cantităţi importante de arme occidentale, iar Rusia impulsionează dezvoltarea industriei sale de armament.

„Ucrainenii cred că pot câştiga, dar asta este un nonsens. Este imposibil să câştigi împotriva unei puteri nucleare”, a declarat Lukaşenko, care a avertizat, de asemenea, că o eventuală contraofensivă ucraineană este „extrem de periculoasă” şi ar putea afecta speranţele în negocierile de pace.

Planul de pace al Chinei pledează, pe de o parte, pentru suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei, încetarea ostilităţilor şi reluarea negocierilor de pace, iar pe de alta pentru luarea în considerare a preocupărilor de securitate ale Rusiei în faţa avansării NATO.

Beijingul solicită, de asemenea, ridicarea sancţiunilor occidentale împotriva Rusiei, conform EFE.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

5 comentarii

  1. Oricum nu încetau ucrainenii cu ruși pe teritoriul lor, deci, despre ce vorbim?

  2. E bine daca a inceput sa pronuntele numele Xi, asta denota ca Putler & Co. Au ajuns cateii Chinei 👍🏼

  3. miroase a frica ?

  4. da, da, cunoastem… 🙂 good cop, bad cop 🙂

  5. Lukaşenko, Cracanel si Unchiul Xi vorbesc discutii intre ei si cam atat…