Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Kremlinul a declarat luni că tancurile pe care Marea Britanie intenționează să le trimită în Ucraina „vor arde la fel ca celelalte”, relatează Sky News.
Marea Britanie a declarat sâmbătă că va trimite 14 tancuri Challenger 2, precum și alte tipuri de sprijin de artilerie avansată în următoarele săptămâni.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a respins impactul noilor arme trimise de Marea Britanie, precum și a celor furnizate de Polonia, susținând că acestea nu vor schimba situația de pe front.
El a adăugat că noile tancuri vor „arde la fel ca celelalte”.
T-62urile rusești vor face praf Challenger 2… dacă le vor vedea!
Asta credeti voi astia, oligofrenii rusofili
Omul a facut o ironie.
Pana vor arde acele tancuri – ii vor arde nițel ele pe rusi.
Eu propun ca toți trolli waxeriști și iubitori de obiele ciolovece să fie trimiși acolo ca să-i apere averea jeleului. SĂ NE ARATE CĂ LE PASĂ!
@Mosule, pai de ce crezi ca se înfoaie rusii la 20 de tancuri când ei ei au câteva sute, poate 1000 in Ucraina? Le cam țâțâie fundul…
Trebuie oprita noua ofensivă a 4nim4lelor. Si apoi imediat contraatacat până in Crimeea.
La fel ca alea 1000 de tancuri rusesti lovite de Javeline si NLAWs?
Omul rus cu mustata crede ca rusii au ars tancuri ucrainiene lol.
Ați avut 11 T90M, iar T14 se strică și la paradă. Rusia e o glumă.
Nu sunt de acord. Nu vor arde! Se vor scufunda in mlastinile ucrainiene si vor putrezi de prea multa umiditate. Nici n-au cum altfel, au peste 65 de tone :)))))))
T-14? Asta nu a fost vazut nicaieri, in afara defilarilor din Piata Rosie… Mai viseaza.
„Celelalte” ? Probabil se referea la cele rusesti – inclusiv marele lor succes T900 – care ard „de toata frumusetea” cu …. ruznacii la bord ! SIK TIR Putin !