G4Media.ro

Kosovo și-a deschis ambasadă la Ierusalim. Oficial palestinian: ”Așa-numitul stat Kosovo, deși…

sursa foto: Pixabay

Kosovo și-a deschis ambasadă la Ierusalim. Oficial palestinian: ”Așa-numitul stat Kosovo, deși încă nu este un stat, deja a început să încalce dreptul internațional. Vom solicita retragerea recunoașterii independenței acestei țări”

Ambasadorul Palestinei la Belgrad, Muhammed Nabhan, a reacționat virulent după ce Kosovo a decis să își deschidă ambasada din Israel la Ierusalim, și nu la Tel Aviv. Diplomatul declarat că ”așa-numitul stat Kosovo, deși încă nu este un stat, deja a început să încalce dreptul internațional în detrimentul altor națiuni, nu numai din Balcani, ci și din Orientul Mijlociu”. Naghan a transmis că deschiderea ambasadei Kosovo la Ierusalim „nu va rămâne nepedepsită”.

După ce duminică 14 martie, Pristina și-a deschis oficial ambasada la Ierusalim, Nabhan a declarat că deciziile „așa-numitului Kosovo sunt monitorizate cu atenție și Autoritățile Palestiniene vor întreprinde pași la nivelul Ligii Arabe și Organizației Cooperării Islamice, care nu vor fi pe placul Pristinei”.

„Kosovo nu este membru al acestor organizații, dar de la statele membre în aceste organizații vom solicita să-și retragă recunoașterea independenței Kosovo” – a declarat Nabhan.

Ambasadorul Palestinei la Belgrad a subliniat că prin deschiderea ambasadei la Ierusalim, Pristina încalcă dreptul poporului palestinian la statul și capitala sa, dar încalcă și dreptul internațional deoarece în 1967 Ierusalimul a fost ocupat de Israel, iar un stat care dorește să fie membru al ONU trebuie să respecte dreptul internațional.

Purtătorul de cuvânt al grupului palestinian radical Hamas, Hazem Kasem, a declarat că deschiderea ambasadei Kosovo la Ierusalim reprezintă o „încălcare flagrantă” a tuturor rezoluțiilor internaționale. Pristina și-a deschis ambasada la Ierusalim, în conformitate cu Acordul de la Washington încheiat anul trecut cu medierea președintelui SUA de atunci, Donald Trump.

Sursa: Rador

Foto: Pristina, capitala Kosovo / Sursa: pixabay.com

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează