Home » Articole » Kosovo cere anularea obligativităţii vizei  pentru călătoriile în UE / Din cauza conflictului cu Belgradul, țara are doar statut de „potenţial” candidat la aderare

Kosovo cere anularea obligativităţii vizei  pentru călătoriile în UE / Din cauza conflictului cu Belgradul, țara are doar statut de „potenţial” candidat la aderare

Ascultă articolul

Preşedinta Kosovo, Vjosa Osmani-Sadriu, insistă în continuare pentru aderarea la UE şi critică atitudinea Serbiei faţă de Rusia, afirmând că nu este posibil să te orientezi în acelaşi timp atât către Bruxelles cât şi către Moscova, scrie Der Spiegel, citată de Rador.

Preşedinta cere din partea UE o liberalizare a vizelor pentru ţara sa. În acelaşi timp, joi va avea loc la Bruxelles summit-ul UE privind Balcanii de Vest, iar cu acest prilej Osmani-Sadriu a cerut ca la negoeirile de aderare să avanseze doar ţările care sprijină şi sancţiunile UE împotriva Rusiei. În privinţa Serbiei nu este cazul, deoarece Kosovo este perceput în continuare drept o provincie separatistă.

- articolul continuă mai jos -

Preşedinta a evidenţiat că pentru ţara sa nu este valabilă decât opţiunea unei aderări la UE. Este imposibil să doreşti să te orientezi atât în direcţia UE, cât şi a Moscovei – a adăugat referindu-se la Serbia.

Din cauza atacului asupra Ucrainei Serbia nu a exclus sancţiunile UE împotriva Moscovei. Cancelarul Olaf Scholz a avertizat în mod repetat guvernul de la Belgrad asupra faptului că din partea unei ţări candidate la UE este de aşteptat să accepte şi politica externă a UE.
Provincia Kosovo este locuită majoritar de etnici albanezi, în 2008 s-a separat de Serbia şi şi-a declarat independenţa. Din cauza conflictului cu Belgradul deţine între altele doar statutul unui „potenţial” candidat la aderare. În plus, Comisia Europeană se referă şi la instabilitatea politică, corupţie şi crimă organizată.

În afara Serbiei, alte cinci state membre UE nu recunosc independenţa Kosovo de teama unor mişcări separatiste: este vorba de Grecia, România, Slovacia, Spania şi Cipru. Astfel drumul către UE este blocat, deoarece cele 27 de state membre trebuie să decidă în unanimitate statutul de candidat. De asemenea, Kosovo este singura ţară din Balcanii de Vest a cărei cetăţeni au nevoie de viză pentru UE.

Joi şefii de stat şi de guvern din cele şase state din Balcanii de Vest – Serbia, Kosovo, Muntenegru, Albania, Macedonia de Nord şi Bosnia-Herţegovina – vor putea demara negocierile de aderare cu Albania şi Macedonia de Nord, respectiv anularea vizelor pentru Kosovo. Ultima oară Bulgaria a fost cea care a blocat aceste decizii.

Sursa: Spiegel/ Rador/ Traducerea: Imola Stănescu

Știri video

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole