Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Președintele Klaus Iohannis a declarat joi că aderarea deplină la spațiul Schengen consolidează poziția strategică a României ca poartă între Estul și Vestul Europei, avertizând totodată că “cei care instigă la negarea beneficiilor și valorilor europene sunt adversari ai democrației și ai libertății și vor izolarea țării noastre”.
Șeful statului a subliniat avantajele aderării depline a României la spațiul comun de liberă circulație, avantaje care “au impact direct asupra cetățenilor, asupra economiei și a imaginii externe a țării noastre”.
Astfel, potrivit acestuia, “eliminarea controalelor la frontierele interne înseamnă circulație mai rapidă și mai simplă pentru cei care călătoresc, timpul petrecut la granițe va fi considerabil redus, iar costurile logistice pentru companii vor scădea, ceea ce va crește rapid competitivitatea produselor și a serviciilor românești pe piața europeană. În același timp, crește considerabil și atractivitatea României pentru investitorii străini, care vor vedea un avantaj comercial în conectivitatea sporită a țării noastre, a subliniat el.
“România este și va rămâne o țară proeuropeană”
Președintele a notat că, în ultima vreme, au apărut “încercări grave de a minimaliza importanța Uniunii Europene” și “voci care contestă beneficiile apartenenței noastre la spațiul european”.
Recunoscând că “cetățenii au nemulțumiri și sunt îndreptățiți să ceară mereu mai mult și mai bine de la clasa politică”, Klaus Iohannis a subliniat că “cei care dau vina pe Uniunea Europeană pentru aceste nemulțumiri nu ne vor binele”.
Cred ca e primul lucru corect spus de Klaus in 10 ani de mandat.
Excelent!!! 👏👏👏
Singura bila albă a guvernării de 10 ani a dulapului!