Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat luni, la Digi 24, că dezvăluirile din documentarul Recorder evidenţiază probleme structurale grave din sistemul de justiţie din România şi confirmă lipsa de încredere a societăţii în funcţionarea acestuia, transmite Agerpres.
Potrivit acestuia, una dintre principalele probleme este cea a prescripţiei răspunderii penale, care necesită modificări legislative. O altă problemă vizează modul de administrare a instanţelor şi schimbarea judecătorilor din completele de judecată.
„E un documentar în care o anumită parte din justiţie a arătat ceea ce simte, ceea ce vede. Sunt două sau trei chestiuni dure, dureroase. Prima cu prescripţia. Aia trebuie modificată, trebuie reglată (…) După aceea cu completele, cum sunt schimbaţi judecătorii (…) La prescripţie, da, categoric, acolo trebuie să modificăm noi legislaţia penală (…) Dar să nu chemaţi oamenii politici să rezolve problemele care nu necesită modificări de lege, fiindcă asta ar însemna o ingerinţă politică în treburile de organizare şi de administrare”, a declarat Kelemen Hunor.
Acesta a afirmat că lipsa de încredere în justiţie este una generalizată la nivelul societăţii româneşti şi că recâştigarea încrederii publice presupune găsirea unui echilibru între independenţa justiţiei şi funcţionarea eficientă a sistemului.
„Oamenii nu au încredere în justiţie. Nici eu nu am încredere în justiţie. Am încredere în judecători şi în procurori, că sunt şi oameni minunaţi acolo, dar în sistem nici eu nu am încredere. Nu de azi, nu de ieri, de 20 de ani (…) Sigur, eu nu o să fiu de acord să ne întoarcem acolo de unde am plecat (…), mă refer la implicarea serviciilor prin protocoale secrete în actul de justiţie, când cei de la SRI spuneau că justiţia este câmp tactic pentru ei. Acolo nu vreau să ne întoarcem. Şi nu cred că cineva, om sănătos la cap, vrea să se întoarcă acolo. Şi de aceea trebuie găsit acel echilibru prin care oamenii recapătă încrederea în justiţie”, a mai spus preşedintele UDMR.
Chiar nu se găsește un jurnalist în țara asta capabil să întrebe acești angelici oameni politici de ce nu au respectat Constituția în 2018 care îi obliga să procedeze la punerea în acord a prevederilor privind prescripția răspunderii cu decizia CCR??? Vrea să vadă vreo cineva ca, în 2019, ICCJ, văzând apatia legiuitorului, a găsit de cuviință să peticească situația și a adoptat o decizie care le cerea tuturor judecătorilor din țară să interpreteze codul în așa fel încât să nu scape inculpații pe prescripție??? Și așa au și judecat instanțele încă 4 (patru) ani??? Ca în tot acest timp au fost coaliții de PSD-PNL-USR-UDMR în diverse formule, cu membri în comisiile juridice ale Parlamentului, miniștri ai justiției de la PSD-Birchall, PNL-Predoiu și USR-Stelian și niciunul nici usturoi nu a mâncat și nici gura nu le miroase, astfel încât acum pot urla fără greață ca judecătorii, ca prescripția…??? Ca în 2022 a venit CCR și a tăiat craca judecătorilor și a spus ca nu se mai poate continua așa?!? Și ca s au trezit judecătorii cu multe dosare in prag de prescripție pe care nu le mai puteau scoate la timp nici pe steroizi??? Da, au fost situații punctuale se pare, mult prea multe de altfel în care ar fi putut fi pronunțate pe repede-înainte soluții definitive, dar chiar nu se vede pădurea de copaci?? Cine a generat cu adevărat situația asta nenorocita??? Chiar nu puteți vedea ca CCR-ul și politicienii sunt principalii vinovați prin aceea ca au înjumătățit practic durata prescripției în 2022???