Home » Articole » Kelemen Hunor, despre Cabinetul Ludovic Orban: E un guvern cu care poţi să-ţi faci treaba un an / La Externe puteau să găsească un om mai echilibrat decât Bogdan Aurescu

Kelemen Hunor, despre Cabinetul Ludovic Orban: E un guvern cu care poţi să-ţi faci treaba un an / La Externe puteau să găsească un om mai echilibrat decât Bogdan Aurescu

24 oct. 2019
Kelemen Hunor, despre Cabinetul Ludovic Orban: E un guvern cu care poţi să-ţi faci treaba un an / La Externe puteau să găsească un om mai echilibrat decât Bogdan Aurescu
Ascultă articolul

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat joi, pentru Agerpres, că noul guvern prezentat de premierul desemnat, Ludovic Orban, este unul cu care „poţi să îţi faci treaba un an”, însă a adăugat că încă nu poate să se pronunţe dacă va fi bun sau nu.

Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -

„Nu există nicio surpriză, ceea ce discutasem cu Ludovic Orban se regăseşte la portofoliile cele mai importante, mai puţin la Dezvoltare Regională, unde era iniţial Robert Sighiartău. E un guvern cu care poţi să îţi faci treaba pentru un an de zile. Nu ştiu dacă este bun sau nu, vom vedea când va acţiona, când va începe să muncească. La prima vedere pare un guvern acceptabil. Vom analiza cu colegii mei la începutul săptămânii viitoare lista de miniştri”, a spus Kelemen Hunor.

Preşedintele UDMR are o serie de obiecţii în privinţa lui Bogdan Aurescu.

„Sunt suficienţi profesionişti pentru politica externă, puteau să găsească un om mai echilibrat decât Bogdan Aurescu, care se întoarce din şcoala lui Adrian Năstase la Externe”, a completat Kelemen Hunor.

Potrivit acestuia, dacă situaţia politică rămâne cea din prezent, şansele ca guvernul Orban să treacă de primul vot al Parlamentului nu sunt foarte mari.

„Dacă Ponta şi Pro România nu susţin guvernul, iar PSD rămâne pe poziţie, şansele guvernului să treacă din prima încercare nu sunt foarte mari. Dar e o chestiune de timp, la un moment dat va fi votat în Parlament”, a completat liderul UDMR.

El a mai spus că aşteaptă ca Ludovic Orban să semneze un acord cu UDMR.

„Luni aşteptăm să semnăm acel acord pe care eu i l-am dat lui Ludovic Orban, ca să putem să mergem în faţa grupurilor reunite şi să cerem un vot pentru a susţine sau pentru a nu susţine acest guvern”, a precizat Kelemen Hunor.

Premierul desemnat, Ludovic Orban, a anunţat, joi, propunerile pentru ocuparea funcţiilor de miniştri în noul guvern.

Citește și: Cine sunt miniștrii propuși de Ludovic Orban în guvernul PNL: Turcan – vicepremier, Cîțu – Finanțe, Violeta Alexandru – Muncă, Costel Alexe – Mediu, Virgil Popescu – Energie, Cătălin Predoiu – Justiție, Bogdan Aurescu – Externe, Nicolae Ciucă – Apărare

Sursa: Facebook Kelemen Hunor

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole