Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a afirmat că el ar lăsa cota unică la 10%, impozitul pentru dividende la 16%, dar ar creşte TVA la 21% şi ar lărgi baza de impozitare la CASS deoarece ”acolo sunt foarte mulţi exceptaţi” şi ar tăia toate privilegiile, transmite News.ro.
Kelemen Hunor a fost întrebat, luni seară, la Digi 24, dacă în urma discuţiilor despre impozit progresiv, creştere a TVA, impozit pe dividende va rămâne vreuna dintre aceste măsuri.
”Eu pot să vă spun ce cred eu, nu ce cred alţii fiindcă mai suntem în discuţie în aceste zile. Eu aş lăsa impozitul, cota unică, 10%, 16% dividende şi 16% profit, fiindcă este poate una dintre singurele facilităţi sau atractivitate pentru investitori, competitivitatea României în zonă stă în această cotă unică, pe de o parte”, a afirmat Kelemen Hunor.
El a adăugat că nu trebuie lovită clasa de mijloc şi că trebuie păstrată competiivitatea în zona economică.
”Pe de altă parte, încet, încet am reuşit să creăm o clasă de mijloc şi aia trebuie întărită în continuare, nu lovită, plus şi în zona economică păstrez competitivitatea. Eu aş creşte TVA-ul două puncte procentuale de la 19 la 21 şi aş accepta de la 9 la 13, 14, undeva în zona de 11-15 şi aş lăsa doar TVA-ul coborât pentru alimente şi medicamente şi aş lărgi baza de impozitare la CASS, fiindcă acolo sunt foarte mulţi exceptaţi şi aş tăia toate privilegiile şi toate cheltuiele extravagante, de la Consiliile de Administraţie la sporuri şi aşa mai departe, fiindcă acolo într-adevăr sunt lucruri care nu pot fi susţinute în continuare”, a explicat liderul UDMR.
El a arătat că şi-ar asuma un termen de patru, cinci ani pentru scăderea deficitului.
”Şi atunci aş face un plan pe trei, patru, cinci ani, fiindcă nu putem rezolva într-un singur an, nici măcar în doi ani. Şi da, trebuie să tăiem de la investiţii în prima parte, dar trebuie în acelaşi timp să vedem care sunt zonele unde vom investi fiindcă, dacă noi răcim economia, nu vom avea venituri. Poţi să reduci un pic consumul. Poate că mai creşte un pic inflaţia, dar dacă răceşti economia, ai terminat. Intri în recesiune şi n-o să ai venituri. Dacă se poate spune, eu m-aş duce cu acest pachet, dacă ar fi după mine, şi aş asuma pe termen mediu pe termen de 4-5 ani de zile reducerea deficitului, în aşa fel încât şocul să nu fie pe cetăţeni şi să nu fie pe economie în primul rând”, a mai declarat Kelemen Hunor.
Niste economii la buget? Niste taieri de pensii speciale? Niste taieri de sporuri? Ceva la buget si bugetari? Nu. Nimic. Totul pe umerii privatului. Si cica UDMR e partid de dreapta. Marim taxele si scade consumul. Scade consumul si scad incasarile. Ce facem atunci? Cat mai putem sa marim taxele? Nici macar o data pe an nu le marim ci o data la sase luni. O sa mai Ramana doar bugetarii si pensionarii in tara asta.
Nimic legat de corupție, de furaciunile din companiile de stat, de furtul banului public, absolut nimic!! Creștem ca să avem de unde sa poate fura mai departe!!
Dar jaful tâlharilor din averea publică nu l-ai tăia? NU, că acolo sunt oamenii voștri.
as taia toate pensiile nesimtite, pune impozit progresiv pe venituri, impozita la max masinutele, verifica la singe veniturile/bogatiile unora atit din tara cit si strainatate, as taia din paralamentari ca sa se respecte vointa poporului, as revizui toate cheltuielile, decide ce e de interes national si apoi ma gindesc cum sa reduc tva la 6-11% la papa.
colectare TVA, accesare fonduri UE, scuturati evazionistii ????? prea multa munca , nu?
Deci salariile duble la stat față de privat continuă, jaful amantelor și nepoților continuă și cand vor o creștere de salarii aceștia iar măresc taxele privatilor!
Așa este, nu vor deranja mare in cercul lor de avantaje! Plătesc prostii de la privat pentru salarii nesimțite, sporuri și tichete de tot felul! Mie cine dre.acu.imi da tichete de vacanta la privat?!
Exact așa merge și economia României, după ureche! „As face asta și asta” cum zice KH dar fara sa aibă un studiu de impact ceva, doar că.i place lui cum suna!
Apoi face pachet ardealul si mm și le da lu fracsu orban.
Ce mizerie de asa ziși politicieni.
VĂ VEDEM!
La fel ca știrea am si eu o întrebare:) ce e cu reclamele astea atat de agresive la g4? Pare ca intri pe site-urile alea…
Aveti director de marketing care a acceptat, sau fiecare își pune ce si cum vrea pe materialul lui?
Mă gândesc că trebuie să se susțină și g4 cumva. Și cum nu are nici subscripție, nici nu a luat bani de la stat ca digi, Tre să aibă o sursă de finanțare pe lângă donați (care să fim seriosi sunt tot mai putine)
Mă gândesc că trebuie să se susțină și g4 cumva. Și cum nu are nici subscripție, nici nu a luat bani de la stat ca digi, Tre să aibă o sursă de finanțare pe lângă donați (care să fim seriosi sunt tot mai putine)
Mă gândesc că trebuie să se susțină și g4 cumva. Și cum nu are nici subscripție, nici nu a luat bani de la stat ca digi, Tre să aibă o sursă de finanțare pe lângă donați (care să fim seriosi sunt tot mai putine)
Mă gândesc că trebuie să se susțină și g4 cumva. Și cum nu are nici subscripție, nici nu a luat bani de la stat ca digi, Tre să aibă o sursă de finanțare pe lângă donați (care să fim seriosi sunt tot mai putine)