G4Media.ro

Katalin Novák, după ce Ungaria a fost desemnată de Parlamentul European ”autocrație”:…

Foto: Katalin Novak / Facebook

Katalin Novák, după ce Ungaria a fost desemnată de Parlamentul European ”autocrație”: Ungaria are din ce în ce mai mulți prieteni în întreaga lume, dar prietenii Ungariei au fost mai tăcuţi decât ar fi trebuit

Dacă cineva îşi ia răgazul să ne cunoască, atunci va putea constata că a fi prietenul Ungariei nu este atât de dificil, ci este o misiune plină de satisfacţii, un angajament, a declarat preşedintele Ungariei, Katalin Novák, citată de agenția de presă MTI.

Ea a făcut declarația la două zile după ce printr-o rezoluţie susţinută de 81% dintre deputaţii prezenţi la vot, Parlamentul European a decis că Ungaria a devenit un ”regim hibrid al autocraţiei electorale”, invocând o degradare a democraţiei, a drepturilor fundamentale şi a statului de drept.

Katalin Novak a salutat, sâmbătă, comunitatea Prietenii Ungariei, la Palatul Sándor din Budapesta. Ea a mai spus că Ungaria are mulţi prieteni în întreaga lume, din ce în ce mai mulţi, dar una dintre sarcinile noastre este să amplificăm vocile prietenilor noştri..

În ultimele decenii, prietenii Ungariei au fost poate mai tăcuţi decât ar fi trebuit să fie sau decât cei care nu cunosc Ungaria şi, prin urmare, nu o iubesc prea mult, a afirmat Katalin Novák.

Szilveszter Vizi E., fostul preşedinte al Academiei Ungare de Ştiinţe, care îndeplineşte funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie al Fundaţiei Prietenii Ungariei, a declarat că la eveniment au participat peste 200 de persoane, din 25 de ţări, de pe 5 continente.

Liderii Ungariei sunt aproape izolați în Europa Occidentală, ei nemaifiind primiți în vizite bilaterale de aproape un an.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

30 comentarii

  1. ,,[…] nu e […] destul, dacă nu e și fudul.”

  2. Kakoia prieteni, BRICS? Hai bre’ dă-i cu praf de mers, nu interesează pe nimeni prietenii Ungariei.Când vă reveniți, dac-o mai fi vreodată, o să aveți prieteni și printre vecini, până atunci sunteți la fel ca prietenii voștri, muscalii…

  3. E de inteles. Au treburi mai importante de facut decat sa laude Ungaria. De exemplu, sa invadeze Ucraina.

  4. Prietenii ungurilor rasisti si autocrati sunt si cei din conducerea actuala a Romaniei.
    Iohannis, Ciolacu, Ciuca, Kelemen Hunor, PSD, PNL, UDMR – toti astia vor sa transforme si Romania intr-o autocratie pe model ungar, prin mutilarea justitiei, prin furt, prin coruptie etc.
    Acum vreo saptamana presedinta Ungariei s-a intalnit cu Iohannis si au facut schimb de informatii despre distrugerea statului de drept.

  5. A fi prietenul Ungariei ,, este o misiune….un angajament”.
    Cine mai are asemenea ”prieteni” si cine doreste sa fie prietenul unei tari cu asemenea mentalitate
    distorsionata, dar neclintita ?
    Duca-se….

  6. Te referi la KKK, sau la cine? Ce fumati maica la Fidesz acolo? Ca v-ati transformat complet in praf!

  7. E ok să amplificați vocile prietenilor dar nu e ok reducerea la tăcere a celor care vă critică 😂
    Mai ales când trăiți pe banii lor 😂😂

  8. În România, şase din zece cetăţeni au o părere pozitivă despre premierul ungar, şi doar 30 la sută au o părere mai degrabă negativă despre el, potrivit unui sondaj…

    • Cand este vorba despre pomana, toti avem o parere buna. Nu conteaza, sa se dea la toata lumea sa ajunga pana la tanti taxatoatea in fund!!!!

    • unde ai gasit tu sondajul asta????? la voi pe luju? unde?

    • Perfect!! Ați fost în Ungaria recent??!!! Nu am văzut muritori de foame și nici boschetari și cerșetori ca la noi!!

    • Cine face în România sondaje despre premierul Ungariei?

  9. Poate are prieteni in Koreea de Nord,Siria și Rusia la care a ajuns un fel de cur-papir.Ha,ha,ha!

  10. Numai prin investitiile si gazele+petrolul venite de la China si Rusia, Ungaria iese in avantaj, iar cu ce mai ciuguleste de la UE, este ok ! Baieti destepti !

  11. Bun . Si ce folos ca noi sintem o democratie ?
    Ei ca nedemocrati, cum ii fac cei de la Bruxelles, au fost buni de primit in UE cu multi ani inaintea noastra, noi nu am fost buni pentru asa zisele democratii occidentale. Ei ca nedemocrati au intrat in spatiul Schengen demult iar noi ca democrati sintem tinuti la usa…
    Ma intreb daca occidentul are nevoie de democratii sau de colonii ?!
    Nu de alta dar vad ca autocratiile sint mult mai bine cotate la Bruxelles decit democratiile !!!

    • asta vezi tu? iti trebuie ochelari cu dioptrie cel putin 1 milion. esti chior de-a binelea!
      au fost buni ATUNCI, nu pe vremea lui orban. alta mancare de peste. azi n-ar mai intra in veci.

    • Cine te-a mințit pe tine că suntem o democrație ? Gașca de bandiți PCR-USL ? 😂😂😂

    • Fiecare tara dinaceasta regiune este „pedepsit” altfel de West. În Ungaria este „corupție ” din cauza partidului lui Orban care este reprezentat 3/1 la nivelul partidelor din Eu. De 10 ani vorbesc de corupție fără cazuri CONCRETE. Iar România este „frecat” cu Schengen chiar dacă se știe de mult coraspunde cererilor. În Uniune fiecare tara este „egal” dar unele sunt mai egale decât altele…

  12. uite ca sa intrebi tu! bine?

  13. bai molusca, du-te ba si fa pasi ca politica europeana nu e aia a vostra de la moscova.

  14. …și când te gândești că Ungaria a fost ani de zile premianta clasei statelor foste socialiste!
    Alături de Polonia,e adevărat,dar ce deosebire între grofșorul Orban Viktor și liderii Poloniei!?!

  15. Prietenii Ungariei sunt mai tacuti din fire pentru ca daca vorbesti prea mult risti sa zbori de la fereastra in Rusia. In China te filtreaza partidul cand vrei sa spui ceva pe internet iar in Coreea de Nord nu e internet. Ar mai fi Brazilia, dar acolo a facut ravagii Covidul pt ca nu au avut norocul Ungariei sa primeasca vaccin de la UE. Ar mai fi prietenul foarte bun, Iranul..din pacate Khamenei e bomnav si si-a pierdut vocea, insa cu voia lui Alah totul va fi bine pt el si pt crestinii din Ungaria care isi asteapta prietenii.

  16. …trebuie să măriți indemnizația,doamnă , nu vedeți cum au crescut toate prețurile în lume ?Fiind o formă de dragoste,prietenia trece si ea prin stomac…

  17. Cu laserul de la Măgurele marile democrații Franța și Italia ne-au blocat Ungurii lui Orban rad bine mersi și merg înainte cu investițiile în proiect ! Marile democrații au un singur interes sa se dezvolte și să aibă colonii pe care sa le exploateze.Sa poarte războaie pe teritoriul coloniilor și teritoriul lor sa fie bine mersi atracție pentru creierele și forța de muncă ieftină 😀

    • Prima data trebuia sa renunțăm la industria noastră pe care ei au cumpărat la bani mărunt sau /și au închis. Acum cauta metode sa sa ne tina pe loc. Romania=Schengen Ungaria și Polonia = Corupția care ar dispărea imediat dacă guvernele de acolo ar deveni neoliberali progresist pro federal/globalist

  18. Cred că nu degeaba avem un partid numit Huxit. :)))

  19. Prietenii ..ăia mulți ai HUNgariei sunt ca macaralele lui Udrița , adică nu-i vede nimeni ptr că nu există ! Iar dacă sunt cu adevărat ”tăcuți” poate vorbesc numai pe lumea cealaltă.

  20. Eu unul nu țin cu Ungurii,de multe ori am fost banat s-au sters de pe unele saiduri chiar amenințat că îmi trimite protecția copilului pentru că îmi învăț copii la ură rasială….dar le dau dreptate când se împotrivesc uelor lucruri pe care le impune Europa. Această Europa nu judecă pe toți cu aceași monedă și din contră vor să distrugă statele ex comuniste exemplu Românie pe care au obligato să își privatizeze industria și asta fiindcă să o preia ei.

  21. Între 1250-1850 toate minoritățile din Transilvania au crescut și în număr și pe plan intelectual. Cei care spun ca nu fost asa judeca cu mintea de acum nu cu mintea de atunci. Asa ca o tema de casa… în Transilvania erau zeci de minorități în trecut timp de sute de ani care în „100 de ani” de România s-au topit ca zăpadă. Asa ca să nu judecam ca să nu fim judecați…