Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Comisia Europeană a greșit restricționând accesul publicului la anumite detalii și clauze ale contractelor de achiziție de vaccinuri Covid în timpul pandemiei, a decis miercuri Curtea de Justiție a UE.
Printre „neregulile” semnalate s-a numărat refuzul „parțial” de a divulga declarațiile de absență a conflictului de interese ale funcționarilor executivi europeni responsabili de negocierea acestor achiziții cu companiile farmaceutice, potrivit AFP.
Cazul a fost adus în fața Curții de un grup de deputați europeni și de persoane fizice.
Daca vrei sa cumperi ceva de 4.000 de lei din bani europeni (UE sau EEA), iti trebuie declaratia aia de conflict de interese. Vad ca nu-i nevoie de ele cand faci contracte de zeci de miliarde de euro. Foarte interesant.