Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Judecătoarea Dana Gârbovan l-a contrazis joi pe fostul deputat PSD Cătălin Rădulescu și a susținut că nu a participat la întâlniri pentru modificarea legilor justiției în epoca Dragnea. Rădulescu declarase într-un interviu că Dana Gârbovan a fost printre autorii legilor Justiției din epoca Dragnea, alături de Răzvan Savaliuc, fosta judecătoare Viorica Costiniu și fostul procuror Adrian Miclescu.
”Afirmația potrivit căreia aș fi luat parte la întâlniri informale sau „oculte” privind modificarea legilor justiției din perioada 2017-2018 este complet falsă. Nu am participat niciodată la grupuri de lucru ale vreunui partid politic și nu am avut nicio interacțiune cu fostul deputat Cătălin Rădulescu, care nu a fost membru al „Comisiei speciale comune a Camerei Deputaților şi Senatului pentru sistematizarea, unificarea şi asigurarea stabilității legislative în domeniul justiției”, după cum se poate constata printr-o simplă accesare a paginii respectivei Comisii”, a spus Gârbovan într-un drept la replică.
Fostul deputat PSD Cătălin Rădulescu, zis ”Mitralieră”, condamnat definitiv în 2016 la un an şi şase luni de închisoare cu suspendare pentru dare de mită și unul dintre autorii legislației pro-corupți din perioada Liviu Dragnea, a dezvăluit într-un interviu că a lucrat la modificările legislative cu judecătoarea Dana Gârbovan, cu fosta judecătoare Viorica Costiniu și soțul acesteia – condamnat pentru corupție, dar și cu Răzvan Savaliuc, proprietarul site-ului Luju.ro.
”Am colaborat atunci cu o echipă de oameni redutabili din justiție, așa cum este prietenul meu, avocatul care m-a apărat în acești 12 ani, Adrian Miclescu, fost procuror general adjunct al PNA. Doamna Costiniu, domnul Costiniu, Răzvan Savaliuc, am colaborat cu Dana Gârbovan, o echipă de oameni foarte buni din justiție, care mi-au transmis, văzându-mă că am curaj, cum trebuie modificat Codul Penal și codul de procedură penală și legile justiției, în așa fel încât să nu mai existe abuzuri. Și atunci sigur că am devenit inamicul public nr. 1 al sistemului. Adică le ceream demisia și făceam inițiative legislative. Eu am făcut SIIJ-ul, inițiativa mea a fost de constituire a SIIJ-ului, desigur, cu această echipă redutabilă, am făcut răspunderea magistraților, am făcut parteneriatul public-privat, legea lobby-ului, evaziunea fiscală, modificări la codul penal și codul de procedură penală, am scos incompatibilitățile și conflictul de interese al primarilor, care era o chestie abuzivă făcută de ANI. Și atunci sigur că am devenit inamicul public al lor”, a spus Rădulescu într-un interviu luat de Cornel Nistorescu.
Reamintim că judecătoarea Gârbovan a fost propusă ministru al Justiției de premierul PSD Viorica Dăncilă. Ea și-a depus la CSM demisia din funcția de judecător, dar după ce președintele Iohannis a respins numirea, Gârbovan a revenit asupra demisiei.
Ea conduce acum Curtea de Apel Cluj.
Dreptul la replică al judecătoarei Gârbovan:
Având în vedere articolul publicat de G4Media, care preia fără verificare afirmații false ale fostului deputat PSD Cătălin Rădulescu privind o pretinsă „colaborare” pe care ar fi avut-o cu mine pe tema modificărilor legilor justiției, arăt următoarele:
1. Articolul a fost publicat fără solicitarea vreunui punct de vedere din partea mea și fără verificarea faptelor imputate, ceea ce constituie o abatere gravă de la normele elementare ale deontologiei jurnalistice. Publicarea unor afirmații ce mă vizează direct, fără a-mi cere un punct de vedere anterior publicării, conduce la concluzia că scopul articolului este acela de a dezinforma opinia publică și a-mi afecta reputația profesională.
2. Afirmația potrivit căreia aș fi luat parte la întâlniri informale sau „oculte” privind modificarea legilor justiției din perioada 2017-2018 este complet falsă. Nu am participat niciodată la grupuri de lucru ale vreunui partid politic și nu am avut nicio interacțiune cu fostul deputat Cătălin Rădulescu, care nu a fost membru al „Comisiei speciale comune a Camerei Deputaților şi Senatului pentru sistematizarea, unificarea şi asigurarea stabilității legislative în domeniul justiției”, după cum se poate constata printr-o simplă accesare a paginii respectivei Comisii.
3. Implicarea pe care am avut-o în numele UNJR în modificarea legilor justiției din perioada 2017-2018 a fost publică, transparentă și asumată, prin poziții transmise oficial în numele Uniunii Naționale a Judecătorilor din România încă de la începutul dezbaterii publice pe tema acestor modificări. Astfel, în prima fază, am solicitat public ministrului Tudorel Toader să publice proiectul de modificare a legilor justiției, ulterior, în procedura avizării, am transmis observații și propuneri Consiliului Superior al Magistraturii, iar apoi, când proiectele erau în procedură parlamentară, am participat, în calitate de invitat, la o parte a lucrărilor Comisiei speciale comune, alături de reprezentanții altor asociații profesionale, ONG-uri, Parchetului General sau ai Consiliului Superior al Magistraturii.
Toate pozițiile UNJR cu privire la modificările la legile justiției pot fi găsite la adresa: https://unjr.eu/tag/modificari-legi-justitie/
Ia-te la harță cu ,,Mitralieră,, doamnă dragă,omul acesta te apreciază,de ce ești nerecunoscătoare, în fond ești persoana sorocită să preiei postul de ministru al justiției în discuțiile pe care le-a avut ,, redutabilul,,centru de reflecție ce lucra pe hei-rup la masacrarea legilor justiției,nu te-a propud dna.Dăncilă degeaba.Iar domnia voastră ați sărit imediat să dezbrăcați după atâția ani roba de magistrat,pentru a îmbrăca o haină nouă de politician în cadrul guvernului.N-a fost să fie,soarta bat-o vina,dar știți cât ați riscat doamnă,puteați să rămâneți demisionată și acum din magistratură,noroc că v-a salvat CSM-ul în frunte cu dna.Savonea,dai-ar Dumnezeu sănătate…