Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Jaqueline Cristian (27 de ani) a părăsit turneul de la Roland Garros 2026 în runda inaugurală. Sportiva din România a fost învinsă neașteptat de Kamilla Rakhimova (89 WTA). „M-am simțit groaznic”, a spus Jaqueline după meci.
Înfrângerea a venit după un meci de trei seturi, scor 3-6, 6-4, 4-6. Partida a durat două ore și 55 de minute.
„M-am simțit groaznic. A fost unul dintre cele mai slabe meciuri pe care le-am făcut în sezonul ăsta, dar nu e despre asta.
E vorba că săptămâna trecută m-a consumat destul de mult și am venit la Roland Garros un pic lovită, un pic avariată, cu mai multe probleme…
Am încercat să fac tot posibilul să mă acomodez… Și terenul, fiind foarte cald, au fost cu totul alte condiții, n-a fost ușor…
Bineînțeles, mentalitatea mea de luptătoare a fost acolo și ăsta e singurul lucru de care sunt mândră pentru că, deși am trei bandaje pe picior și o răceală cu care mă tot lupt de mai mult de două săptămâni, am făcut tot ce am putut și, cu un nivel totuși slab de tenis, am reușit să stau cât de cât în meci și să fiu competitivă, să-mi joc șansa până la urmă, pentru că nu știi niciodată ce se întâmplă într-un Grand Slam.
Asta e, din păcate, astăzi ăsta a fost nivelul, rezultatul… Nu am servit bine, n-am putut să fiu suficient de solidă, am avut multe greșeli ușoare, greșeli pe care în ultimele meciuri nu prea le-am mai făcut, dar aici, fiind alte condiții, mi-a fost mai greu să mă adaptez. Mergem mai departe și aia e”, a declarat Jaqueline Cristian pentru Eurosport.
Astfel, România rămâne cu o singură reprezentată din trei la Roland-Garros 2026: Sorana Cîrstea (18 WTA), aflată la ultimul său sezon în tenisul profesionist. Cea mai bună rachetă tricoloră va juca cu Eva Lys (81 WTA) în al doilea tur.
Roland-Garros 2026 are loc 24 mai și 7 iunie și pune la bătaie premii în valoare de €22.580.000 la feminin, cu un fond total al ediției de 61,723 de milioane de dolari. Turneul se poate vedea pe Eurosport și pe streaming pe HBO Max.