Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Jannik Sinner a câștigat primul Indian Wells din carieră după ce a trecut în finala turneului de Daniil Medvedev, duminică seară.
Italianul, care ocupă locul secund în clasamentul ATP, a trecut de Medvedev (locul 10 ATP) în două seturi încheiate la capătul a aproape două ore: 7-6 (6), 7-6 (4).
Cu această victorie, Sinner își completează colecția – are în palmares toate cele șase turnee Masters 1000 disputate pe suprafață hard. Doar Roger Federer și Novak Djokovic au mai reușit această performanță, însă Jannik, în vârstă de 24 de ani, a realizat acest „milestone” înainte de 30 de ani.
Înainte să dea piept în piept cu Sinner, Medvedev a reușit surpriza și l-a eliminat în semifinale pe liderul mondial din ATP, Carlos Alcaraz. Totodată, Sinner a trecut de germanul Zverev (locul 4 ATP) în semifinalele de la Indian Wells.
Jannik Sinner numără, cu turneul câștigat duminică seară pe arena centrală „Tennis Paradise”, al 25-lea trofeu al carierei.