Home » Articole » Italia reduce sprijinul acordat industriei auto pentru a evita finanţarea maşinilor produse în China

Italia reduce sprijinul acordat industriei auto pentru a evita finanţarea maşinilor produse în China

Italia reduce sprijinul acordat industriei auto pentru a evita finanţarea maşinilor produse în China
Photo 85868914 © Ognjen Stevanovic | Dreamstime.com
Ascultă articolul

Guvernul Italiei intenţionează să reducă fondurile alocate anterior în vederea sprijinirii industriei auto a ţării, pentru a evita finanţarea maşinilor produse în China, a anunţat ministrul Economiei, Giancarlo Giorgetti, transmite agenția Reuters, citată de Agerpres.

Ca parte a bugetului pe 2025, autorităţile de la Roma vor să redirecţioneze 4,6 miliarde de euro din cei 5,8 miliarde de euro alocaţi pentru perioada 2025-2030 în vederea finanţării sectorului auto.

- articolul continuă mai jos -

„Nu reducem fondurile pentru companiile care vor să realizeze procese de conversie, reducem fondurile pentru subvenţiile menite să sprijine maşinile electrice produse în China sau alte ţări”, a declarat Giancarlo Giorgetti.

Italia a prevăzut pentru acest an subvenţii în valoare de 950 de milioane de euro pentru a-i ajuta pe automobilişti să facă trecerea la vehicule mai curate.

Autorităţile de la Roma oferă subvenţii de până la 13.750 de euro pentru cei cu venituri reduse care vor să îşi cumpere un vehicul electric nou care costă până la 30.000 de euro, fără TVA. O parte din această subvenţie este legată de casarea unui automobil existent cu motor pe combustie.

Acelaşi grup al persoanelor cu venituri reduse poate beneficia de o subvenţie de până la 10.000 de euro pentru un nou vehicul plug-in hybrid care costă până la 45.000 de euro.

În plus, vehiculele cu motoare pe combustie de ultimă generaţie vor fi şi ele eligibile pentru a beneficia de subvenţii, dar va fi vorba de o sumă mult mai mică.

Noile măsuri fac parte dintr-un program mai amplu pe mai mulţi ani, cu o valoare de peste opt miliarde de euro, pe care Italia l-a anunţat în 2022 pentru a-şi sprijini industria auto.

Știri video

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole