Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Inspectoratul pentru Situații de Urgență Brașov organizează curs de stingere a incendiilor la mașinile electrice, în luna aprilie, anunță Agenția de presă Rador.
Reprezentanții ISU organizează acest curs în contextul în care numărul mașinilor electrice a crescut exponențial, în ultima perioadă, pe șoselele din România. În plus, Brașovul are cel mai mare parc auto electric din țară pentru transportul în comun.
Toate aceste autovehicule prezintă particularități la stingerea eventualelor incendii, spune comandantul ISU Brașov, colonelul Lucian Marciu.
“Pentru noi reprezintă o strategie de dezvoltare, astfel încât în momentul în care se întâmplă să fim foarte bine pregătiți, pentru că n-am vrea după ce se întâmplă să stăm să ne gândim oare ce ar fi trebuit să facem. Întotdeauna trebuie să facem noi pași înainte, să preconizăm cam ce ar putea să se întâmple, să ne pregătim în acel domeniu”, a adăugat colonelul Lucian Marciu.