Home » Articole » Israelul transmite că Guterres nu ar trebui să conducă Naţiunile Unite: Nu a promovat niciun proces de pace în regiune

Israelul transmite că Guterres nu ar trebui să conducă Naţiunile Unite: Nu a promovat niciun proces de pace în regiune

Israelul transmite că Guterres nu ar trebui să conducă Naţiunile Unite: Nu a promovat niciun proces de pace în regiune
Sursa foto: Joe Giddens / POOL / AFP
Ascultă articolul

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, ”nu merită” să conducă Naţiunile Unite, a estimat marţi ministrul de externe israelian Eli Cohen, relatează Agerpres.

”Guterres nu merită să fie în fruntea Naţiunilor Unite. Antonio Guterres nu a promovat niciun proces de pace în regiune. (…) Cred că Guterres, ca toate naţiunile libere, ar trebui să afirme sus şi tare: eliberaţi Gaza de Hamas! Toată lumea a spus că Hamas este mai rău decât Statul Islamic. De ce Guterres nu poate spune asta?”, a declarat Eli Cohen în timpul unei conferinţe de presă la sediul ONU din Geneva.

- articolul continuă mai jos -

El a adăugat că Iranul, o ţară care militează pentru distrugerea Israelului, nu ar trebui să fie membră a ONU.

Eli Cohen a avut la Geneva o întrevedere cu preşedinta Comitetului Internaţional al Crucii Roşii, Mirjana Spoljaric, cu scopul ca această organizaţie să îşi folosească experienţa îndelungată în apărarea prizonierilor de război şi a civililor în conflicte prin încercarea de a intermedia eliberarea ostaticilor luaţi de Hamas sau cel puţin de a obţine dovezi că ei sunt în viaţă.

La 7 octombrie, mişcarea islamistă palestiniană Hamas a lansat un atac terorist de amploare contra sudului Israelului, soldat cu aproximativ 1.200 de morţi. Militanţii Hamas au luat ostatice 244 de persoane, pe care le-au dus în Fâşia Gaza.

Armata israeliană a răspuns cu lovituri aeriene masive contra poziţiilor Hamas din Fâşia Gaza şi ulterior a intrat cu trupe şi tancuri în enclava palestiniană. Potrivit Ministerului Sănătăţii din Gaza, circa 11.200 de persoane au murit până acum în timpul ripostei israeliene.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole