Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Treizeci și nouă de prizonieri palestinieni, toți cu vârsta sub 19 ani, au fost eliberați duminică din închisoare de către autoritățile israeliene în schimbul a 13 ostatici israelieni eliberați anterior de Hamas, au constatat jurnaliștii AFP.
Autobuzele au părăsit închisoarea israeliană de la Ofer, în Cisiordania ocupată, unde prizonierii fuseseră transferați înainte de eliberarea lor.
Prizonierii au ajuns apoi la Beitunia.
Schimbul a avut loc în cadrul unui acord de armistițiu care ar urma să se încheie luni seara, după eliberarea a 50 de ostatici în schimbul a 150 de prizonieri. Acest armistițiu ar putea fi prelungit.