Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Preşedintele Klaus Iohannis a avut o întrevedere bilaterală cu premierul Armeniei, Nikol Pashinyan, în marja participării la summitul şefilor de stat şi de guvern din statele membre ale Consiliului Europei, relatează Agerpres.
„Discuţie valoroasă cu premierul Nikol Pashinyan despre extinderea în continuare a relaţiilor bilaterale dintre România şi Armenia şi schimb substanţial de opinii privind situaţia de securitate în regiunea Mării Negre şi Caucazul de Sud. Am exprimat sprijinul României pentru relaţii româno-armene mai puternice şi am reiterat angajamentul României faţă de misiunea UE în Armenia”, a transmis Iohannis, într-o postare pe Twitter.
Iohannis a mai avut, în marja reuniunii din Islanda, întrevederi cu omologii din Cehia – Petr Pavel, Austria – Alexander Van der Bellen, şi Slovenia – Natasa Pirc Musar.
Preşedintele Klaus Iohannis a participat marţi şi miercuri, la Reykjavik, la summitul şefilor de stat şi de guvern din statele membre ale Consiliului Europei.