G4Media.ro

Iohannis, de Ziua Românilor de Pretutindeni: Doar împreună putem să construim România…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Iohannis, de Ziua Românilor de Pretutindeni: Doar împreună putem să construim România puternică şi prosperă

Relocarea unor companii în România, pe fondul contextului actual complicat, poate reprezenta o oportunitate care să îi încurajeze pe românii care vor să revină în ţară, afirmă preşedintele Klaus Iohannis, într-un mesaj adresat duminică, de Ziua Românilor de Pretutindeni, relatează Agerpres.

„Ca în fiecare ultimă duminică a lunii mai, celebrăm astăzi Ziua Românilor de Pretutindeni, o sărbătoare dedicată în primul rând celor care se află dincolo de hotare, dar care poartă în suflet dragostea de ţara natală. Indiferent unde ne aflăm astăzi, este un bun prilej să reflectăm la tot ce ne leagă unii de alţii şi pe fiecare dintre noi de România. Ne unesc o identitate puternică şi apartenenţa la un neam care, de-a lungul veacurilor, a răzbit cu demnitate peste toate vitregiile istoriei. Evoc astăzi caracterul nostru dârz, pentru că vremurile sunt iarăşi dificile, nu doar în Europa, ci în întreaga lume. După o pandemie devastatoare, în apropierea graniţelor României s-a declanşat un război care părea imposibil de conceput în epoca noastră. Ca întotdeauna însă, în clipele de cumpănă, românii au ştiut să se ridice la înălţimea momentului, să dea un exemplu de solidaritate lumii întregi şi să arate cine suntem cu adevărat”, arată şeful statul în mesaj.

El subliniază că „efortul umanitar al României şi implicarea fără precedent a cetăţenilor noştri în criza refugiaţilor ucraineni au fost apreciate de întreaga lume, care a remarcat generozitatea şi ospitalitatea românilor”.

„Eficienţa cu care instituţiile statului şi organizaţiile neguvernamentale au răspuns acestei drame umanitare a fost dublată şi de sprijinul semnificativ al românilor din străinătate, care s-au mobilizat în mod exemplar cu ajutoare şi convoaie umanitare pentru ucraineni. Vă mulţumesc, aşadar, tuturor pentru implicare”, transmite preşedintele.

Klaus Iohannis consideră că relocarea unor companii în România, pe fondul contextului actual complicat, poate reprezenta o oportunitate care să îi încurajeze pe cei care vor să revină în ţară.

„Ştiu că, în pofida situaţiei internaţionale tensionate, mulţi dintre dumneavoastră se gândesc să revină în România, încurajaţi de potenţialul de creştere pe care îl are ţara noastră. O economie dinamică generează continuu oportunităţi de afaceri, investiţii productive şi locuri de muncă mai bine plătite. Relocarea unor companii în România, pe fondul contextului actual complicat, poate reprezenta o oportunitate care să-i încurajeze pe cei care vor să revină în România. În acest sens, sunt extrem de importante acţiunile Guvernului de susţinere, prin programe dedicate, a românilor care doresc să se întoarcă în ţară. Doar împreună, români de aici şi de acolo, putem să construim România puternică şi prosperă pe care ne-o dorim. La mulţi ani, dragi români de pretutindeni” – este mesajul preşedintelui Klaus Iohannis.

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

36 comentarii

  1. Mars ma . Esti un mincinos si un tradator .

    • Piei vis urât era sa zic dar specimenul asta e de a dreptul cosmar. Cât tupeu ! Împreuna cu cine ? cu hoții, cu plagiatorii, cu impostorii ? Noi victimele împreună cu gașca psd savonea corbu netejoru dorneanu licu câtu ? E clar, asta nu pricepe absolut nimic. Pana si președinta ungariei a venit in Romania si ne a sfidat cumplit. Țara lucrului bine facut, construită de Iuda lider regional in care justitia inseamna prescriptia celor mai grave infractiuni.

    • Cu iohannis presedinte am ajuns sclavi la noi in țara. Sclavii mafiei politico juridico interlope.
      iohannis e cel mai josnic presedinte. Credeam ca nu se poare mai rau decat bolsevicul de iliescu dar se poate.

    • Adriana
      Ai uitat de ilici

  2. Nu ii este rușine la cel mai mare mincinos al țării! Îmi provoacă sila orice spune nu îl mai cred deloc

  3. Pai poate pleci împreun cu clica ta de borfași și ne putem întoarce și noi in tara … Mizerabilule.
    Ai același loc că și Iliescu din punctul meu de vedere.

  4. Cu alte cuvinte, impreuna toti românii produceti bănet ca sa sustinem armataa de trantori speciali, esentiali si intangibili.

  5. Cui îi vorbește? Cine îl mai ascultă?

  6. Traducere: uselistii doar împreună pot să creeze prosperitate și putere pentru ei înșiși. Asta înseamnă că se va alege praful de România cu ciuma roșie în anii ăștia și crizele astea majore.

    • Parol ciuma roșie și aia galbenă.

    • Mars ma incompetentule

  7. Ce bine ne-ar fi fost ca Iohannis sa fie , din tinerețe, in emigratie.
    Scăpam de o mare belea daca Ceaușescu reușea să-l … „vândă”!
    Germania de atunci nu a dat nici măcar câțiva pfenigi și am rămas cu el p-acilea.
    Vad, însă, că i-a crescut … pretul … pentru nemți !!! Și nu din … inflație.
    Pentru noi, însă …tot doi pfenigi .

  8. Nea Costel, drojdier: ” dă-te în paula mea!”

  9. 10-AUGUST-HOSU

  10. Nu e nevoie de tine, defapt de nici o instiutie, constitutie. In viitorul îndepărtat toatea astea o sa dispară

  11. Numai abureli. Numai vorbe. Nimic concret. Niciun proiect de țară. Niciun viitor pentru noi si copii noștri. Astea-s realizările tale…,, Mărețe” Ficus.

  12. „Numai impreună…” sună de parcă ar vorbi despre el împreună cu românii, ceea ce e complet greșit. Asta nu se va mai întâmpla niciodată.

  13. Cu tine Iohannis nu mai construim nimic! Suntem Trădați și pacăliți de tine și gasca.

  14. Glumet baiatu!

  15. Romanii de pretutindeni au facut drumuri de sute de kilometri fiecare, au stat in frig, ninsoare sau ploaie cu orele in fata sectiilor de vot ca sa nu ajunga PSD la presedintie si la guvernare, iar por.cul asta de la Cotroceni si cu PNL-ul lui au tradat in cateva luni toate voturile diasporei si au adus chiar Ciuma Rosie sa faca legea in guvern!
    Siktir, Iohannis!

  16. Nici un comentariu pozitiv. Iubesc chattul :-))))

  17. Mai lasă-ne cu gargara asta, ipocrit fără rușine. România sub tine a devenit un stat sclavagist condus de Mafie.

  18. Mare nesimtit dl. Presedinte. Iti trebuie un obraz gros ca sa vorbesti dupa 8 ani in care ai dormit in cea mai inalta functie din stat despre continuarea reformelor. Care reforme? Un maaare, maaare nesimtit. Mai rar iti este dat sa vezi asemenea tupeu.

  19. Dragi romani, de sarbatorile astea, va rugam, nu veniti acasa.

  20. Nu împreună cu tine, coada de topor a clanului Grivco!

  21. Împreună:
    varianta A: noi politicienii vom asigura plata muncii la același nivel ca în țările occidentale, vom asigura capitalizarea IMM-urilor cu dobânzi subvenționate și ne vom ajusta veniturile în scădere pentru a demonstra solidaritatea cu voi românii care veți munci cu același sârg pe care-l manifestați în bejenie;
    varianta B: noi politicienii ne vom proteja veniturile, voi românii veți munci pe brânci pentru a ne asigura veniturile.
    Numai că politicienii noștri fug precum dracul de tămâie de varianta A !

  22. Am stat 7 ore in ploaie la Bonn , 500 km dus-intors , sa te votez si tu ne-ai vandut Ciumei , ai dat o pe codruta afara la cererea ciumei , F¥T¥TI M0RTII M♤TII DE JIG0DIE

  23. Si-a stricat Iohahahannis weekendul ca sa inregistreze si sa difuzeze un mesaj? O fi bolnav?????

  24. Tot ce a primit astăzi de la voi merită cu vârf și îndesat, ciurucul asta nu mai reprezinta pe nimeni. Asteptam confiscarea caselor din meditații si retragerea drepturilor, să rămână doar cu paltonul ăla pe care l-a aruncat pe mașină!

  25. Johannis e autist. Inecat in propriile analize, mistic religios( 57 de ani mers in fiecare duminica la biserica, Biblia in buzunar pentru referinte ), dependent de sotie, incapabil sa inteleaga limba romana, mostorcoleste texte à la mode care dau bine. Nu-si asuma niciun risc, e narcisist ( o consecinta a autismului) si il doare-n cot de evolutia aceste natii de iobagi si serbi. Are planul lui, avansul lui. Desigur evolutiv fata de tâlharul Bāsescu sau mitomanul Ponta dar prea putin. Nici ungurii nu stau bine cu mafiotul Orbàn dar România are alt potential economic si genetic.

  26. Întrebarea este președintelui îi lipsește uzul rațiunii sau bunul simț ?
    Are impresia că vorbele pot fi spuse fara a avea un fond ?
    Are iohannis impresia că oamenii aceia vor uita vreodată data de 10 august ?

  27. Foarte straniu !
    Nici macar un fan joha?!
    Draggy , se poate sa taci ?

  28. Vai ce-mi place.
    Usecuricii nici acum nu s-au dezmeticit dupa zmetia in bot pe care au luat-o.
    Santaj, santaj, sabotaj pe toata linia.
    V-a tras Ioha una de si curcubeul il vedeti alb-negru.
    Vai ce-mi place.

    • Ne-a tras-o iohanis la toti, nu doar useristilor. Dar ma rog, daca tu ai votat cu pesede e normal sa aplauzi ca o foca. Scuze, am jignit foca!

  29. Hai beshi!!!
    Ramai tu cu casele tale si cu securicii tai pe plantatie.

  30. Jenă de om, jenă de președinte. De baftă te-ai făcut bre nea Ficus…