Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Investiția privind construirea noului corp de clădire al Spitalului Județean de Urgență din Alba Iulia, realizat în proporție de 62%, a fost depusă spre finanțare prin Programul Operațional Sănătate, au transmis miercuri, reprezentanții instituției medicale.
Documentația a fost transmisă, miercuri, către Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene de către spital, în parteneriat cu Consiliul Județean Alba.
Reamintim că finanțarea construcției noilor secții de oncologie și cardiologie intervențională de la Alba Iulia a fost scoasă din PNRR, anul trecut, alături de spitalul Gerota al MAI, Institutul Regional de Oncologie Timișoara, Secția de Oncologie de la Giurgiu, Laboratorul de radioterapie de la Pitești, o secție nouă de la Vaslui, Secția de Boli Infecțioase de la Oradea și o secție aparținând de spitalul militar din Pitești.

Foto: Spitalul Județean Alba
Noul corp de spital este acum destul de avansat și va găzdui secțiile de oncologie medicală, radioterapie, hematologie, îngrijiri paliative și cardiologie intervențională și va avea heliport în zona superioară, pentru transferul rapid al pacienților în situații de urgență.
Președintele Consiliului Județean Alba, Ion Dumitrel, alături de conducerea spitalului și de reprezentanții constructorului, au vizitat miercuri șantierul. Dumitrel a declarat pentru G4Media că lucrările sunt în grafic și că este mulțumit de modul în care au avansat.
De altfel, el a confirmat că în ultimele luni, fluxul financiar necesar continuării șantierului a fost asigurat de Consiliul Județean Alba, instituție în subordinea căreia funcționează spitalul.
În martie, lucrările la noul corp de clădire continuă în același ritm, pe mai multe paliere, spun reprezentanții spitalului.
Valoarea totală a finanțării nerambursabile pentru proiectare, execuție și dotare este de aproximativ 55 de milioane de euro. Lucrările au început la începutul anului 2025 și urmează să fie finalizate în cursul acestui an.
Investiția vizează construirea unui corp nou pentru spitalizare continuă, cu o capacitate de 90 de paturi, desfășurat pe o suprafață totală de 8.076 mp.
Clădirea este amplasată în curtea spitalului și va fi conectată de celelalte corpuri printr-un tunel de legătură.