Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
La Fulga, în județul Prahova, sute de pelicani și cormorani au invadat bălțile piscicole, provocând pierderi uriașe, anunță Observatorul Prahovean.
În doar câteva săptămâni, păsările au devorat zeci de tone de pește din lacurile unei ferme piscicole care se întinde pe aproximativ 500 de hectare. Proprietarul, George Ionescu, spune că situația a scăpat complet de sub control.
„Am montat pe bălți 6 sau 7 tunuri. Sunt niște dispozitive care funcționează pe bază de butan și care fac zgomot pentru a îndepărta păsările. Din păcate, s-au obișnuit și cu zgomotul tunurilor și continuă să mănânce peștele din bălțile noastre”, a declarat George Ionescu.
George Ionescu, fost deputat și actual administrator al afacerii de familie, spune că nu mai există soluții eficiente în acest moment.
„Avem 300–400 de cormorani, tot cam atâția pelicani. Nu mai spun de vidre, cocostârci, stârci, toți mâncători de pește care fac pagube enorme. Ziua stau pe terenurile agricole de lângă bălți, iar noaptea fac prăpăd. Din păcate, nu putem estima acum cu exactitate pagubele, dar sunt de ordinul zecilor de mii de euro”, a mai declarat acesta.
Specialiștii indică o schimbare majoră de comportament: pelicanii au migrat în ultimii ani din Delta Dunării către alte zone din țară.
Motivul principal îl reprezintă reducerea resurselor de hrană, pe fondul pescuitului excesiv din Deltă. Astfel, păsările s-au orientat către fermele piscicole, unde găsesc hrană ușor accesibilă.
Sunt convins ca problemele sunt reale, insa explicatia nu.
Toate pasarile mentionate sunt creaturi diurne. Noaptea fac nani. Daca dl. Ionescu are motive sa creada ca pierderile se petrec mai cu seama noaptea, poate-ar trebui sa se gandeasca la alt fel de pradatori. Fara aripi si cu doar doua picioare, in schimb dotati cu barci, plase si o retea solida de complici.
Altfel, pentru pradatorii naturali mentionati exista solutii. Nu s-a inventat piscicultura in Romania acum cinci sau 10 ani.
Altfel, imi amintesc cu melancolie de dl. Daea, care afirma cu tarie ca piscicultura romaneasca producea 20000 de tone de peste pe an, iar din astea cormoranii – ca aia erau dusmanii sai personali – consumau nu mai putin de 50000 de tone.
Insa, repet, cu siguranta problema e reala.