G4Media.ro

Inundaţiile din Libia au afectat situl arheologic Cyrene, însă au scos la…

Sursa foto: Wikimedia Commons / UNESCO (unesco.org)

Inundaţiile din Libia au afectat situl arheologic Cyrene, însă au scos la iveală noi vestigii arheologice

Inundaţiile care au ucis mii de oameni la Derna, în Libia, luna trecută au afectat ruinele oraşului antic grecesc Cyrene, aflate în munţii din apropiere, însă au scos la iveală şi noi vestigii arheologice, informează Reuters, citată de Agerpres.

Potrivit oamenilor de ştiinţă, este posibil ca furtuna Daniel să fi abătut un metru de ploaie peste dealurile din estul Libiei, o cantitate de precipitaţii fără precedent de la debutul înregistrărilor, la mijlocul secolului al XIX-lea.

Inundaţiile au provocat acumularea de noroi şi de aluviuni în băile sitului din perioada grecească, acestea având nevoie în prezent de o curăţare specializată, a declarat Adel Boufjra, un responsabil al Departamentului local de antichităţi.

Specialistul a avertizat că, deşi pagubele constatate până acum au fost minore, este posibil ca inundaţiile să fi contribuit la o surpare care ar putea prăbuşi ulterior unul dintre monumentele sitului.

„Sunt destul de sigur şi mă aştept ca unul dintre aceste repere să se prăbuşească din cauza excesului de apă subterană în timpul iernii”, a declarat acesta.

Deşi acest exces de apă riscă să provoace daune semnificative pitoreştilor ruine ale oraşului antic Cyrene, cunoscute local ca „Shehat” şi o atracţie pentru călători încă din secolul al XVIII-lea, inundaţiile au scos la iveală şi sistem de drenaj roman necunoscut până în prezent, a precizat Boufjra.

„Inundaţiile au adus la lumină un nou sit – un canal de apă care cred că datează din perioada romană”, a indicat responsabilul.

Oamenii de ştiinţă de la World Weather Attribution, un grup internaţional de cercetare, susţin că schimbările climatice au adus cu până la 50% mai multe ploi în timpul furtunii Daniel decât ar fi fost cazul anterior – subliniind totodată riscurile viitoare pentru siturile de patrimoniu.

Cyrene a fost o colonie grecească şi unul dintre principalele oraşe ale lumii antice elene, înainte de a deveni un centru important în timpul perioadei romane până când un cutremur l-a distrus în anul 365.
Unul dintre cele cinci situri din Libia incluse în Patrimoniul Mondial UNESCO, alături de ruinele romane, cu vedere la Mediterana, de la Sabratha şi Leptis Magna, Cyrene, cu templele sale cu coloane din piatră, domină un deal fertil, în apropierea unor stânci.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...