Home » Analize » „Insula orgiilor”, destinația secretă care fascinează turiștii

„Insula orgiilor”, destinația secretă care fascinează turiștii

26 oct. 2019
„Insula orgiilor”, destinația secretă care fascinează turiștii
Sursa foto: Pixabay.com
Ascultă articolul

O insulă din Italia, aproape părăsită acum, a devenit o destinație căutată de turiști, nu doar pentru apa verde-smarald și peisajul său accidentat, dar mai ales pentru trecutul întunecat al ei. Insula Zannone era, în urmă cu câteva decenii, locul unde aveau loc petreceri excentrice, se organizau orgii, acestea culminând într-un final tragic: cu o dublă crimă și o sinucidere, scrie Digi24.ro.

Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -

Zannone, o insulă italiană situată în Marea Tireniană, este cunoscută de cei care locuiesc pe insulele alăturate ca locul unde se organizau petreceri ce amintesc de filmul lui Stanley Kubrick, „Eyes Wide Shot”.

Totul a pornit în anii 60, de la marchizul Casati Stampa, care, alături de soția sa, fosta actriță Anna Fallarino, vizitau o vilă de pe insulă, pe care o închiriau de la stat. Ei organizau acolo petreceri de sex, unde participa aristocrația italiană de la vremea aceea, potrivit CNN.

„El era un bărbat indecent, un aventurier căruia îi plăcea să o privească și să o fotografieze pe soția sa făcând sex cu alți bărbați, mai tineri”, spune Aniello, un bărbat care duce turiștii cu barca pe insulă.

Zannone era atunci o destinație secretă, unde se țineau petreceri mascate, aproape în fiecare weekend. Invitații beau mult alcool și deseori făceau baie goi în piscina vilei.

Există zvonuri că vila avea o cameră ascunsă, de unde cei ce-i călcau pragul erau spionați când făceau sex.

Rezidenții unei insule apropiate povestesc că știau despre ce întâmplă acolo, însă „niciodată nimeni nu a spus niciun cuvânt despre asta”.

Jocul erotic s-a încheiat tragic însă, în 1970, atunci când Anna s-a îndrăgostit de unul dintre mulții ei iubiți tineri. Marchizul i-a împușcat pe amândoi și apoi s-a sinucis.

Autoritățile au descoperit apoi peste 1.500 de fotografii indecente pe care marchizul le ținea încuiate într-un sertar.

Deși acum nu mai există nimic pe insulă, înafara vilei părăsite, turiștii sunt fascinați de „locul interzis” și secretele lui.

Sursa foto: Pixabay.com

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.