
Inspectorii Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică s-au întors în Iran pentru a relua inspecțiile la instalațiile nucleare
Directorul general al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), Rafael Grossi, a confirmat marţi că primul grup de inspectori din cadrul agenţiei pe care o conduce s-a întors deja în Iran pentru a relua în cele din urmă inspecţiile, după atacurile lansate de Israel şi SUA asupra instalaţiilor nucleare ale regimului iranian în iunie, informează agențiile de știri AFP şi EFE, citate de Agerpres.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
„Chiar acum, prima echipă de inspectori a AIEA s-a întors în Iran şi suntem pe cale să ne reluăm activităţile”, a declarat Grossi într-un interviu acordat Fox News în timpul vizitei sale la Washington.
Iranul, care consideră că AIEA poartă o parte din responsabilitate pentru atacurile israeliene şi apoi americane asupra instalaţiilor sale nucleare din iunie, a suspendat oficial orice cooperare cu AIEA la începutul lunii iulie, după un vot în acest sens în parlamentul de la Teheran, aminteşte AFP.
Diplomatul argentinian a subliniat că, după ce a părăsit Iranul în urma atacurilor israeliene şi americane, agenţia pe care o conduce a purtat discuţii cu Teheranul pentru a încerca să-şi readucă inspectorii în această ţară.
„Nu este o situaţie uşoară, după cum vă puteţi imagina, deoarece pentru unii din Iran, prezenţa inspectorilor internaţionali este în detrimentul securităţii lor naţionale”, a spus Grossi, care a declarat că se discută „ce fel de modalităţi” – în ceea ce priveşte inspecţiile – „pot fi implementate” pentru a relua controalele periodice ale instalaţiilor atomice iraniene.
„Iranul este membru al Tratatului de neproliferare nucleară, aşadar trebuie să aibă inspecţii”, a subliniat Grossi, amintind că ţara are „numeroase instalaţii”.
„Unele au fost atacate, altele nu. Aşadar, discutăm despre tipul (…) de aranjamente practice care pot fi puse în aplicare pentru a facilita reluarea activităţii noastre acolo”, a adăugat el în interviul pentru postul american.
Şeful AIEA a subliniat, de asemenea, natura „indispensabilă”, în opinia sa, a activităţii inspectorilor Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică: „Fără prezenţa noastră la faţa locului pentru a verifica ce se întâmplă, nu este posibil să aibă loc negocieri serioase.”
Acest anunţ vine în contextul reluării discuţiilor dintre europeni şi iranieni la Geneva, în Elveţia.
Grossi a mai declarat că s-a întâlnit la Washington cu trimisul special al SUA pentru Orientul Mijlociu, Steve Witkoff, pentru a face schimb de opinii cu privire la acţiunile Iranului într-un moment în care negocierile dintre SUA şi Iran, care începuseră înaintea atacurilor, sunt în continuare suspendate.
El a considerat că reconstruirea dialogului „este complicată” – având în vedere că Israelul şi ţările europene sunt, de asemenea, puternic implicate -, „dar nu imposibilă”.
La rândul său, publicaţia regională Amwaj Media a relatat marţi, citând o sursă iraniană de nivel înalt, că o echipă de inspectori ai AIEA este în oraşul Bushehr, unde se află singurul reactor nuclear operaţional al ţării, şi că aparenta reluare a contactelor dintre agenţia cu sediul la Viena şi Teheran se datorează necesităţii de a furniza combustibil pentru această centrală.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.