G4Media.ro

Inspecția în Construcții: Peste 200 de imobile din stațiunea Mamaia Nord–Năvodari au…

Inspecția în Construcții: Peste 200 de imobile din stațiunea Mamaia Nord–Năvodari au fost construite ilegal / Amenzi de peste 600 de mii de lei și zeci de șantiere au fost oprite

Mamaia Nord–Năvodari, stațiunea ridicată în ultimii ani pe malul mării, este plină de hoteluri și blocuri construite fără autorizație sau fără a respecta regulile de urbanism, anunță Europa FM. În urma controalelor efectuate de Inspecția în Construcții și de Prefectura Constanța s-a constatat că peste 200 de imobile au fost construite ilegal. S-au aplicat aproape 300 de sancțiuni, iar zeci de șantiere au fost oprite.

În urma unor sesizări, Inspecția în Construcții a început vara trecută un amplu control în Mamaia Nord. Au fost verificate aproape 200 de clădiri cu destinație turistică și locuire colectivă.

S-au dat aproape 300 de amenzi, spune șeful Inspectoratului General în Construcții, Paul Racoviță: „Ca măsuri dispuse, 55 de opriri de lucrări, 43 de expertizări, 83 de prezentare punct de vedere proiectant. Am sesizat și Poliția pentru trei cazuri”.

Potrivit purtătorului de cuvânt Elena Aftene, abaterile privind calitatea construcțiilor au fost sancționate și de Poliția Locală.

„Au fost aplicate 74 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 614.000 de lei, fie pentru lipsa autorizațiilor de construire, fie pentru nerespectarea proiectului autorizat”, a spus Elena Aftene.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...