Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) recomandă, într-un document publicat joi, testarea zilnică pentru COVID a întregului personal din unitățile sanitare cu paturi sau cel puțin de două ori pe săptămână.
„În vederea prevenirii aparitiei focarelor de infectie cu SARS-CoV-2 in randul personalului medico-sanitar si auxiliar din unitatile sanitare cu paturi este recomandata efectuarea unui test rapid antigenic zilnic sau cel putin de doua ori pe
saptamana, indiferent de statusul vaccinal si de trecerea prin infectie, daca aceasta a avut loc cu mai mult de 90 de zile anterior”, se arată în documentul INSP.
Până acum, INSP recomanda testarea cu test rapid antigenic la interval de 3 zile sau prin test RT-PCR/NAAT o dată la 7 zile doar a personalului nevaccinat și care nu a trecut prin boală sau a avut boala cu mai mult de 180 de zile în urmă, în anumite condiții: daă rata de incidență din localitate este mai mare de 1,5 la mie sau indiferent de rata de infectare în unitățile sanitare care tratează pacienți infectația cu Delta sau Omicron.
Sursa foto: Pixabay
La scoli nu se aplica, fiindca Câmpeanu.