Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Bucureştiul a înregistrat 777.756 de sosiri ale turiştilor în primele cinci luni din 2025, potrivit datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică. Vârful traficului turistic a fost atins în luna mai, cu 189.594 de sosiri, în timp ce ianuarie a consemnat cel mai redus flux, de 129.458, transmite Agerpres.
Potrivit INS, cele mai multe sosiri, respectiv 651.004 (83,7% din total), au fost consemnate în hoteluri, urmate de apartamente şi camere de închiriat, cu 101.745 sosiri (13,08% din total).
În ceea ce priveşte înnoptările, numărul acestora a fost, în perioada ianuarie-mai 2025, de 1.588.922, cele mai multe fiind în luna mai 382.999 şi cele mai puţine în ianuarie – 265.383.
Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare a variat în perioada menţionată între 37,4% în ianuarie şi 54,9% în mai 2025.
Conform INS, la nivel naţional, în structurile de primire turistică, inclusiv apartamente şi camere de închiriat, au fost înregistrate, în perioada 1 ianuarie – 31 mai 2025, 4,49 milioane sosiri, în creştere cu 0,8% faţă de perioada similară din 2024. Înnoptările înregistrate în structurile de primire turistică au însumat 8,74 milioane (plus 3,1%).