Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
La Sibiu se pregătește o nouă ediție a celui mai important festival de film documentar din Europa Centrală și de Est. De astăzi și până în data de 15 aprilie, regizorii și producătorii de film documentar din toată lumea își pot înscrie producțiile realizate în anii 2020 și 2021. Programul oficial al festivalului va cuprinde trei secțiuni competiționale și o serie de secțiuni curatoriale și programe tematice, anunță organizatorii.
Festivalul se va desfășura în două etape. În perioada 27 august -12 septembrie, Astra Film va avea loc în aer liber (27 august-5 septembrie) – cu proiecții de filme și evenimente în aer liber, în spații inedite, și online (6-12 septembrie) – cu proiecții de filme, evenimente și programul dedicat industriei filmului documentar. În perioada 11-16 octombrie, va avea loc Astra Film Junior – program de inițiere în filmul documentar dezvoltat pentru publicul tânăr și foarte tânăr.
Organizatorii spun că, în funcție de reglementările COVID-19 care vor fi în vigoare în perioada preconizată, programul anunțat poate suferi modificări.
AFF2021 va avea trei secțiuni competiționale: „Voci emergente ale documentarului”, „Europa centrală & de est” și secțiunea „România”, astfel:
Pe lângă secțiunile competiționale, programul oficial cuprinde o serie de selecții curatoriale, secțiuni tematice și programe speciale. Înscrierea filmelor se poate face începând de astăzi și până în data de 15 aprilie. Regulamentul complet poate fi consultat pe https://2021.astrafilm.ro/
Înființat în 1993, Festivalul Astra Film a devenit una dintre platformele principale ale documentarului din România și din Europa și este în căutare permanentă de filme documentare cu o prezență puternică a perspectivei regizorului, atât în formă, cât și în conținut. Specialiștii și publicul AFF apreciază în mod deosebit calitățile cinematografice, onestitatea, curajul de a aborda teme dificile, originalitatea și creativitatea.
„Ediția din 2021 va continua să exploreze noul climat în care se desfășoară evenimentele culturale, așa cum am făcut-o anul trecut, când, practic, am reinventat festivalul și am găsit modalități inedite de a ajunge la publicul nostru fidel și de a atrage public nou. Așa au fost, de exemplu, proiecțiile pe un ecran amplasat între mori de vânt, vizionate din bărci plutind pe lac, în mijlocul miraculosului Muzeu Astra. În acest an, vom veni cu noi surprize, într-o ediție care se va desfășura în aer liber și online, plus mult așteptatul eveniment Astra Film Junior, pe care vom fi fericiți să îl reluăm”, a declarat regizorul
Dumitru Budrala, directorul Astra Film Festival.
Sursa foto: AFF / Rareș Helici