G4Media.ro

Incendii de pădure din regiunea Amur, în Rusia / Flăcările se apropie…

Sursa foto: Captură video

Incendii de pădure din regiunea Amur, în Rusia / Flăcările se apropie de cosmodromul Vostocini / Aici se află Ţiolkovski, un oraş cu acces restricţionat, cu o populaţie puţin sub 7.500 de locuitori

Incendiile forestiere care fac ravagii de câteva zile în regiunea Amur din Extremul Orient rus s-au apropiat marţi de cosmodromul Vostocini şi de oraşul Ţiolkovski din apropiere, potrivit agenţiei spaţiale ruse Roscosmos, citată de agenţia EFE, transmite Agerpres.

Urmărește cele mai noi producții video G4Media

- articolul continuă mai jos -

„Au fost detectate incendii forestiere în districtul Svobodnîi din regiunea Amur, în apropiere de cosmodromul Vostocini”.

Potrivit administraţiei oraşului „închis” Ţiolkovski, flăcările au fost aduse sub control, iar localitatea nu este în pericol, a anunţat Roscosmos pe Telegram.

Ţiolkovski (Uglegorsk până în 2015) este un oraş cu acces restricţionat, aflat lângă cosmodrom, cu o populaţie puţin sub 7.500 de locuitori.

Canalul 112 de Telegram a postat înregistrări video cu păduri arse în apropierea oraşului, care este în prezent complet învăluit în fum şi din care „este practic imposibil de ieşit, mii de copaci arzând de-a lungul drumului”.

Suprafaţa totală cuprinsă de incendiile din regiune a depăşit 3.000 de hectare.

Roscosmos a declarat că, în pofida incendiului, „toate unităţile cosmodromului funcţionează normal, iar activităţile planificate se desfăşoară în conformitate cu programul de lucru”.

„Serviciile specializate acţionează pentru stingerea flăcărilor. Au fost luate toate măsurile pentru a se preveni extinderea incendiului la această instalaţie importantă din punct de vedere strategic”, a declarat agenţia spaţială rusă.

Roscosmos a precizat că angajaţii cosmodromului Vostocini sunt implicaţi activ în stingerea flăcărilor.

Potrivit agenţiei responsabile de monitorizarea aeriană a pădurilor din Rusia, un total de 93 de incendii forestiere au fost detectate în Rusia în opt regiuni, cuprinzând o suprafaţă de 616.228 de hectare.

În total, 3.257 de persoane, 523 de autospeciale de pompieri şi zece aeronave sunt implicate în operaţiunile de stingere a incendiilor.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.