Home » Articole » Nou focar Covid-19 în Buzău: 10 persoane depistate pozitiv la spitalul ”Sfântul Sava” din Pătârlagele

Nou focar Covid-19 în Buzău: 10 persoane depistate pozitiv la spitalul ”Sfântul Sava” din Pătârlagele

Nou focar Covid-19 în Buzău: 10 persoane depistate pozitiv la spitalul ”Sfântul Sava” din Pătârlagele
Ascultă articolul

Zece persoane din secţia exterioară a Spitalului ”Sfântul Sava” din Pătârlagele, judeţul Buzău, au fost diagnosticate cu infecţie cu coronavirus, Direcţia de Sănătate Publică declarând focar, transmite News.ro.

Conform reprezentanţilor Direcţiei de Sănătate Publică Buzău, cei 10 diagnosticaţi cu COVID-19 sunt pacienţi cu vârste cuprinse între 65 şi 93 de ani. Pentru că sunt mai mult de trei cazuri, conducerea DSP Buzău a declarat focar de coronavirus în secţia spitalului Sf. Sava din Pătârlagele.

- articolul continuă mai jos -

În acest moment, în judeţul Buzău sunt active 8 focare de coronavirus, cele mai mari fiind în centrele sociale şi de îngrijire a bătrânilor sau a persoanelor cu probleme grave de sănătate.

La azilul Alexandru Marghiloman numărul îmbolnăvirilor a ajuns la 38, bătrâni şi angajaţi.

La Azilul de bătrâni din Tisău sunt 36 persoane confirmate pozitiv, iar la cel din Costeşti, 34.

Şi la centrul din Aldeni sunt 16 cazuri, focarul nou confirmat la Spitalul Sf Sava din Pătârlagele are zece cazuri, cel din secţia ATI a Spitalului Judeţean 14.

De asemenea, la un cabinet notarial din Buzău sunt 3 persoane depistate pozitiv, iar la o societate comercială din oraş, 4 cazuri.

De la debutul pandemiei, Buzăul a înregistrat un total de 2.246 bolnavi COVID-19. 1.681 de persoane s-au vindecat, însă 78 au decedat. Pentru că în spitalele COVID nu mai sunt locuri, conform ultimei raportări, 78 de pacienţi depistaţi pozitivi dar care au simptome uşoare sau sunt chiar asimptomatici sunt izolaţi la domiciliu.

Știri video

Comentarii
  • spitalele sf sava din bz si patarlagele sunt ale unui mafiot local, care a luat numele pentru a profita de imaginea buna a fundatiei sf sava, a preotului mirea. la spitalele sf sava, bolnavii sunt ignorati, asistentele nu au pregatirea necesara sa schimbe macar o sonda urinara, curatenia este ignorata, nu au cantina proprie (mancarea e comandata la un fast food din buzau si adusa in caserole de plastic, la toti bolnavii la fel, indiferent de regimul alimentar.) sa vedeti cum vorbesc asistentele si asistenta sefa cu bolnavii si cu apartinatorii…

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole